Bucharest City Tour: Patru autobuze supraetajate circulă de sâmbătă pe traseul turistic

Patru autobuze supraetajate circulă, începând de sâmbătă, pe traseul turistic Bucharest City Tour, călătorii având la dispoziţie ghid audio în limbile română şi engleză, precum şi internet wireless gratuit.
Economica.net - vin, 04 mai 2012, 10:45
Bucharest City Tour: Patru autobuze supraetajate circulă de sâmbătă pe traseul turistic

Regia Autonomă de Transport Bucureşti a anunţat că de sâmbătă va relansa linia de transport „Bucharest City Tour”, destinată vizitării obiectivelor turistice din Bucureşti.

Astfel, patru autobuze supraetajate, cu o capacitate de 77 locuri, prevăzute cu ghid audio în limbile română şi engleză, vor circula pe traseul Piaţa Presei, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Palatul Parlamentului, Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle, Şoseaua Kiseleff şi Piaţa Presei.

Noutatea adusă de RATB în acest an este dotarea autobuzelor cu sistem internet wireless gratuit.

Autobuzele vor circula între orele 10.00 şi 22.00, pe un traseu cu o lungime de 15,4 kilometri, care are 14 staţii şi poate fi parcurs în aproximativ 50 minute.

Obiectivele turistice aflate de-a lungul acestui traseu sunt: Casa Presei, Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Muzeul Antipa, Muzeul de Geologie, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Victoria, Ateneul Român, Muzeul Naţional de Artă, Biserica Creţulescu, Palatul Telefoanelor, Palatul CEC, Muzeul Naţional de Istorie, Palatul Parlamentului, Patriarhia Română, Hanul lui Manuc, Curtea Veche, Universitatea, Spitalul Colţea, Muzeul Municipiului Bucureşti, Teatrul Naţional, Muzeul Literaturii şi Academia de Studii Economice.

Preţul unui card de transport este de 25 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copiii cu vârste între 7 şi 14 ani. Cardul de călătorie este valabil 24 de ore de la prima validare şi poate fi cumpărat din autobuzele turistice.

Primul traseu turistic din Capitală parcurs cu autobuze supraetajate a fost inaugurat pe 28 iulie 2011, costurile de închiriere ale autobuzelor ridicându-se anul trecut la circa 60.000 de euro pentru trei luni.

Proiectul Bucharest City Tour, iniţiat de Regia Autonomă de Transport Bucureşti şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a continuat şi în perioada sezonului rece. Regia preciza că pe linia turistică Bucharest City Tour vor circula autobuze Mercedes Citaro Euro 4, pentru a asigura condiţiilor optime de călătorie pentru turişti în perioada de iarnă.

Te-ar mai putea interesa și
Curieratul, o piaţă care sparge pragul de 9 miliarde de lei – analiză
Curieratul, o piaţă care sparge pragul de 9 miliarde de lei – analiză
Piața de curierat a trecut în premieră de pragul de 9 miliarde de lei în 2025, însă profitul cumulat al firmelor din piață continuă panta descendentă pe care a intrat în 2021, scrie......
Pîslaru: Cel puţin o treime din finanţarea pentru dezvoltarea României, în perioada 2028-2034, trebuie alocată sectorului privat
Pîslaru: Cel puţin o treime din finanţarea pentru dezvoltarea României, în perioada 2028-2034, trebuie alocată sectorului ...
Cel puţin o treime din finanţarea destinată dezvoltării României în perioada de programare europeană 2028-2034 trebuie ...
Hartă a zonelor cu risc de căderi de roci din România – cercetare Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC)
Hartă a zonelor cu risc de căderi de roci din România – cercetare Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” ...
O cercetare la care a colaborat Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC) a condus la realizarea primei hărţi ...
Motorola prezintă noul edge 70 max, primul telefon cu asistentul Qira AI și baterie de 7.100 mAh
Motorola prezintă noul edge 70 max, primul telefon cu asistentul Qira AI și baterie de 7.100 mAh
Motorola anunță noul telefon motorola edge 70 max, creat pentru a ține pasul cu utilizatorii care se joacă, urmăresc ...