Cursul fluctua sub 4,42 lei/euro la finalul sesiunii

Moneda naţională a recuperat terenul pierdut în prima parte a zilei, iar cotaţiile s-au întors sub 4,42 lei/euro, în linie cu evoluţia pozitivă înregistrată şi de valutele din regiune, după pierderile masive din zilele precedente.
Economica.net - J, 10 mai 2012, 14:29
Cursul fluctua sub 4,42 lei/euro la finalul sesiunii

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,4155 – 4,4183 lei, în scădere de la 4,4240 – 4,4260 lei, nivel consemnat la finalul sesiunii de miercuri.

Primele schimburi ale zilei s-au realizat la 4,4175 – 4,42 lei/euro, însă în prima parte a zilei rata de schimb a atins un maxim de 4,4260 lei/euro.

Cu puţin timp înainte de ora 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, cotaţiile au început să coboare şi au oscilat sub 4,42 lei/euro.

Potrivit dealerilor, BNR a fost prezentă şi joi indirect în piaţă, prin vânzare de euro, pentru a tempera creşterea cotaţiilor, în condiţiile în care leul a fost supus unui nou val de presiuni de depreciere în prima parte a zilei.
Valutele din regiune afişau câştiguri de până la 0,6%, susţinute de revenirea pieţelor de acţiuni din Europa şi SUA.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,4165 lei/euro, foarte aproape de maximul istoric. Maximul istoric, de 4,4168 lei/euro, a fost anunţat pe 2 mai, la acea dată jucătorii fiind îngrijoraţi de incertitudinile legate de măsurile pe care le va adopta noul executiv, după căderea Guvernului Ungureanu.
Moneda naţională a atins joi un nou maxim începând cu 16 ianuarie şi faţă de dolar, referinţa urcând cu 1,1 bani, la 3,4141 lei/dolar. La data menţionată, referinţa s-a situat la 3,4245 lei/dolar.

Pentru francul elveţian, referinţa a urcat nesemnificativ, de la 3,6765 lei/franc la 3,6769 lei/franc, un nou maxim din 5 septembrie. La acea dată, francul a fost cotat la 3,8133 lei.

Băncile comerciale practicau joi dimineaţă dobânzi de 3,79 – 4,29%, în scădere de la 3,84 – 4,34% pe an pentru plasamentele pe termen de o zi. Totodată, au scăzut uşor şi dobânzile practicate pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, de la 3,93 – 4,43% la 3,88 – 4,38%.

Te-ar mai putea interesa și
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, pe fondul extinderii serviciilor cloud, digitalizării economiei și......
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS ...