România riscă să piardă 300 de milioane de euro de la UE

Uniunea Europeană ar putea suspenda, începând cu 13 iulie, plăţile pentru Programul operaţional de pescuit. Prin acest program România ar trebui să încaseze 300 de milioane de euro.
Alina Stanciu - mie, 16 mai 2012, 11:29
România riscă să piardă 300 de milioane de euro de la UE

Uniunea Europeană a decis la începutul acestei săptămâni să nu reia plăţile pentru Programul Operaţional pentru Pescuit, România riscând să treacă în cea de-a doua fază ce presupune suspendarea plăţilor, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.

Din cauza unor nereguli, plăţile prin Programul Operaţional pentru Pescuit au fost întrerupte începând din 13 ianuarie pentru o perioadă de 6 luni, timp în care beneficiarii primesc sprijin financiar de la bugetul de stat. 60 de milioane de euro din fonduri bugetare au ajuns deja la beneficiarii acestui Program. „UE nu a rambursat niciun ban României şi riscăm ca din 13 iulie plăţile să fie suspendate. Comisia a identificat erori în procesul de selecţie a unor proiecte, separare necorespunzătoare a funcţiilor în cadrul autorităţilor de management precum şi deficienţele în funcţionarea sistemelor informatice de raportare financiară şi monitorizare.”, a explicat Ministrul, potrivit căruia prin acest Program ar trebui să încasăm de la Comisia Europeană 300 de milioane de euro.

Pentru remedierea situaţiei, Constantin susţine că a demis conducerea Autorităţii de Management pentru Programul Naţional de Pescuit (APDRP) şi că va verifica dacă au fost proiecte neconforme care pentru care s-a primit finanţare.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...