Santander vinde acţiuni la divizia din Brazilia

Santander, cea mai mare bancă din zona euro, ia în considerare vânzarea unei participaţii la divizia sale din Brazilia, pentru a-şi majora capitalul, afectat de pierderile de pe piaţa internă, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 25 mai 2012, 20:42
Santander vinde acţiuni la divizia din Brazilia

Banca spaniolă ar putea vinde între 30 şi 40% din acţiunile deţinute la Banco Santander Brasil, dar nu intenţionează să iasă de pe piaţa braziliană, de unde obţine 30% din câştiguri, a anunţat publicaţia locală „Agência Estado” citând surse anonime.

Printre instituţiile interesate de achiziţionarea unei participaţii în Banco Santander Brasil se află Banco do Brasil, cea mai mare bancă a ţării, controlată de stat, şi Banco Bradesco, a doua mare bancă a ţării. Reprezentanţii Banco Bradesco au refuzat să comenteze informaţia în timp ce reprezentanţii Banco do Brasil au spus că articolul din „Agência Estado” nu are nici un fel de acoperire în realitate.

Analiştii evaluează Santander Brasil între 49,5 şi 78 miliarde de dolari.

Unii analişti consideră că decizia Santander ar putea reprezenta un precedent pentru alte bănci care încearcă să-şi majoreze capitalul, în urma cerinţelor autorităţilor de reglementare.

Recent, Santander a anunţat că va ajunge în iunie 2012 la un indice de bază de rang 1 (Core Tier 1 ratio) de 10% fără a fi nevoită să-şi majoreze capitalul.

Băncile din Uniunea Europeană trebuie să-şi majoreze capitalul cu 106 miliarde de euro până la sfârşitul lui iunie 2012, într-o încercare de a restabili încrederea investitorilor într-un sector afectat de criza datoriilor din zona euro, a anunţat Autoritatea Bancară Europeană (EBA). Băncile spaniole trebuie să-şi majoreze capitalul cu peste 26 miliarde de euro pentru a îndeplini cerinţele autorităţilor de reglementare care cer instituţiilor de creditare să înregistreze un indice de bază de rang 1 (Core Tier 1 ratio) de minim 9% în loc de unul de 7% în prezent.

Te-ar mai putea interesa și
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz – Ce condiţii a pus Iranul Statelor Unite
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz – Ce condiţii a pus Iranul Statelor Unite
Şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marţi, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condiţiile Teheranului pentru redeschiderea......
Peste un sfert de milion de lei pentru investițiile IMM-urilor, nerambursabili: cum funcționează programul SME-Eco-Tech
Peste un sfert de milion de lei pentru investițiile IMM-urilor, nerambursabili: cum funcționează programul SME-Eco-Tech
IMM-urile care vor să investească în tehnologii mai eficiente, reducerea consumului de energie sau digitalizarea activității ...
EXCLUSIV Primul „unicorn” din Serbia și un gigant elvețian vor să vândă RCA în România. Au depus primele acte. Ce șoferi vor ținti cu sistemul lor special – CONFIRMARE
EXCLUSIV Primul „unicorn” din Serbia și un gigant elvețian vor să vândă RCA în România. Au depus primele ...
O entitate formată de startup-ul tech Ominimo și compania de asigurări Zurich Insurance (prin subsidiara sa din Germania) ...
Polonezii de la Maspex aduc bani noi în România: vor investi 870.000 de euro în fabrica din Prahova. Jumătate provin din fonduri europene
Polonezii de la Maspex aduc bani noi în România: vor investi 870.000 de euro în fabrica din Prahova. Jumătate provin ...
Producătorul polonez din industria alimentară Maspex, cu branduri precum Tymbark, Tedi, Bucovina, La Festa, Salatini și ...