Bursele europene au deschis în urcare, în aşteptarea unor măsuri de stimulare în China

Bursele europene au deschis marţi în urcare, datorită evoluţiei pozitive de pe pieţele asiatice, sprijinite de speranţele privind adoptarea unor noi măsuri de stimulare a creşterii economice în China, însă avansul este limitat de temerile legate de băncile spaniole, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 29 mai 2012, 09:23
Bursele europene au deschis în urcare, în aşteptarea unor măsuri de stimulare în China

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,8% în debutul şedinţei de tranzacţionare, după ce a închis luni în scădere cu 0,1% din cauza temerilor privind costurile tot mai mari de sprijinire a sectorului bancar spaniol.

Acţiunile miniere au urcat puternic, cu 2%, datorită optimismului privind o posibilă creştere a cererii din China.

În piaţă circulă speculaţii că autorităţile chineze ar putea lansa în curând un program de stimulare a creşterii economice.

Europa, cea mai mare piaţă de export pentru China, se confruntă cu scăderea abruptă a cererii din cauza crizei datoriilor de stat şi măsurilor de austeritate.

„Toţi ochii sunt pe China, unde măsurile de stimulare par iminente. Piaţa continuă să fie alimentată de speranţă, mai mult decât de realitate. Statul pe bară pentru un timp pare strategia corectă”, comentează managerul unui fond de hedging londonez.

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Maspex aduc bani noi în România: vor investi 870.000 de euro în fabrica din Prahova. Jumătate provin din fonduri europene
Polonezii de la Maspex aduc bani noi în România: vor investi 870.000 de euro în fabrica din Prahova. Jumătate provin ...
Producătorul polonez din industria alimentară Maspex, cu branduri precum Tymbark, Tedi, Bucovina, La Festa, Salatini și Purcari în portofoliu, a primit undă verde pentru derularea unui proiect......
România va avea la începutul lui 2027 peste 10.000 MW instalați în solar, spune industria. Care sunt previziunile pentru stocare și ce ar asigura instalarea mai rapidă a bateriilor
România va avea la începutul lui 2027 peste 10.000 MW instalați în solar, spune industria. Care sunt previziunile pentru ...
Oficialii industriei fotovoltaice estimează că la finalulul anului acesta România va avea undeva la 10.000 MW instalați ...
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile de înmatriculări
Dacia Striker merge deja pe străzile Europei, deși nu a avut încă premiera mondiala. Primele unități în statisticile ...
Bilanțul comercial al mărcii Dacia pentru primele opt luni din 2026 indică o contracție a volumelor pe piața europeană, ...
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă ...