Orban: Raportul de audit al CE privind POSDRU va fi gata în câteva săptămâni

Raportul de audit al Comisiei Europene realizat în urma recentelor misiuni în România legate de derularea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) va fi finalizat în câteva săptămâni, a declarat marţi, la Bruxelles, ministrul afacerilor europene, Leonard Orban.
Economica.net - mar, 29 mai 2012, 12:46
Orban: Raportul de audit al CE privind POSDRU va fi gata în câteva săptămâni

El a afirmat că, indiferent dacă Bruxellesul va lua sau nu decizia de suspendare a fondurilor în cadrul POSDRU, autorităţile române vor fi nevoite să ia rapid toate măsurile de corecţie necesare pentru funcţionarea optimă a acestui program.

„Raportul de audit în mod cert va mai dura câteva săptămâni cel puţin. În primul rând, procedura e să vină proiectul de raport şi partea română are timp la dispoziţie să reacţioneze. Şi, în funcţie de chestiunea respectivă, se va avea în vedere luarea unei decizii sau a altei decizii”, a spus Orban la sfârşitul Consiliului Afaceri Generale (CAG), adăugând că, în cursul după-amiezii de marţi, are programată o întâlnire cu Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, una din temele de discuţie fiind subiectul POSDRU.

„Nici proiectul (de raport) nu este încă definitivat. Ne aşteptăm să mai dureze câteva săptămâni”, a declarat ministrul român.

Leonard Orban a declarat că, indiferent de decizia Comisiei Europene, problemele identificate în derularea POSDRU va trebui să fie corectate.

„Eu am subliniat foarte clar. În niciun caz nu generalizez la nivelul tuturor proiectelor care sunt implementate, dar este evident că sunt probleme pe anumite proiecte care au fost implementate sau sunt în curs de implementare”, a explicat el.

„Sunt anumite probleme de sistem care vor trebui rapid de tot corectate astfel încât să evităm să avem o dezangajare la sfârşitul acestui an şi mai ales să evităm dezangajarea automată la sfârşitul anului 2013”, a mai spus Orban, care a reamintit că riscul de dezangajare în prezent este de aproximativ 100 de milioane la sfârşitul lui 2012 şi de peste 1,1 miliarde de euro pentru întreg anul 2013.

În plus, Leonard Orban a declarat că România trebuie să ia rapid ‘măsurile de corecţie necesare care să permită ca programul să funcţioneze optim cât mai repede posibil, în cursul acestui an’.

„Şi, pe baza acestei funcţionări, să avem o absorbţie cât mai crescută şi, un lucru foarte important, de cât mai bună calitate. Adică să vedem efectiv rezultatele acestei absorbţii, ale acestei utilizări a fondurilor alocate programului POSDRU„, a afirmat el.

Ministrul afacerilor europene declara la 21 mai, la Bucureşti, că Executivul UE urmează să decidă, cel mai probabil, suspendarea plăţilor de bani europeni în Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), în urma misiunilor de audit, adăugând însă că nu a văzut raportul de audit.

Comisia Europeană a precizat însă, în aceeaşi zi, că auditorii săi sunt în proces de analizare a constatărilor recentelor misiuni de audit de la Bucureşti şi că nu s-a luat o decizie privind o eventuală suspendare a plăţilor în cadrul POSDRU pentru România.

„Auditorii Comisiei Europene sunt în proces de analizare a constatărilor recentelor misiuni de audit în România. Pentru moment, nu a fost trasă nicio concluzie şi nu a fost luată nicio decizie privind o eventuală suspendare a plăţilor”, a precizat Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor, responsabil de fondurile oferite în cadrul POSDRU.

„Luarea oricărei decizii privind suspendarea va dura în orice caz câteva săptămâni deoarece autorităţile române vor primi ocazia de a comenta constatările”, a mai explicat Todd.

Te-ar mai putea interesa și
Care e valoarea de piață a echipelor din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026? Lotul Spaniei este semnificativ mai scump decât cel al Argentinei
Care e valoarea de piață a echipelor din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026? Lotul Spaniei este semnificativ mai ...
Nici Franţa, nici Anglia, cele două echipe naţionale cu cea mai mare valoare de piaţă, nu se află în finala Cupei Mondiale de fotbal din 2026, în schimb, meciul va opune selecţionata Spaniei......
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând ...
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Directorul general Dragoș Tănase a demisionat, cu efect imediat, din compania Gabriel Resources, listată la Bursa din ...
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie ...