Carrefour s-ar putea retrage şi din alte ţări, după ce a plecat din Grecia

Carrefour nu va putea să-şi menţină prezenţa pe toate pieţele pe care operează în prezent, a declarat, luni, directorul general al grupului francez, Georges Plassat, după ce retailerul a anunţat vânzarea participaţiei la compania mixtă deţinută în Grecia.
Economica.net - lun, 18 iun. 2012, 11:38
Carrefour s-ar putea retrage şi din alte ţări, după ce a plecat din Grecia

Retailerul se va concentra pe reducerea costurilor administrative în Franţa, a adăugat Plassat, citat de MarketWatch.

Carrefour se va confrunta cu dificultăţi din cauza perspectivei economice nesigure, iar revigorarea grupului va necesita timp, a spus Plassat, vorbind în public pentru prima dată de la instalarea în postul de şef al Carrefour. Plassat s-a alăturat Carrefour în aprilie, urmând să preia postul de director general în iunie, cu scopul de a revitaliza operaţiunile din Europa ale retailerului. Schimbarea la nivelul conducerii s-a derulat mai rapid decât a fost planificat, după ce fostul director Lars Olofsson s-a retras în mai.

Este incert dacă grupul este poziţionat cel mai bine pentru a administra operaţiunile din Turcia, a spus Plassat.

Schimbarea directorului general în mai este a treia în ultimii patru ani şi a venit după ce grupul a fost afectat de scăderea vânzărilor şi intensificarea concurenţei.

De la preluarea postului, Plassat a reorganizat comitetul director, a creat o divizie pentru administrarea activităţilor imobiliare şi a anunţat vânzarea către partenerul elen Marinopoulos a participaţiei de 50% deţinută la compania mixtă care operează magazine Carrefour în Grecia.

Carrefour a înregistrat o creştere cu 3,6% a vânzărilor din România în primul trimestru al acestui an, la 277 milioane euro, de la 267 milioane euro în perioada corespunzătoare a anului trecut. La sfârşitul primului trimestru, retailerul avea în România 52 de supermarketuri, 5 francize şi 25 de hypermarketuri.

Anul trecut, vânzările Carrefour pe piaţa locală au urcat cu 4,8%, la 1,184 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
România „se deschide pentru China”. Camera de Comerț anunţă că vrea să colaboreze cu partenerii chinezi în mai multe domenii
România „se deschide pentru China”. Camera de Comerț anunţă că vrea să colaboreze cu partenerii chinezi ...
Preţurile ridicate la energie în Europa creează oportunităţi reale pentru tehnologii noi, inclusiv de stocare a energiei, un domeniu în care România este interesată activ să colaboreze cu......
„Risipa” de resurse provoacă pierderi de peste 25 de trilioane de euro pe an, aproape o treime din Produsul Intern Brut global – raport Delloite
„Risipa” de resurse provoacă pierderi de peste 25 de trilioane de euro pe an, aproape o treime din Produsul ...
Economia mondială pierde, anual, peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din Produsul Intern Brut global, din cauza ...
Anchetă la un gigant fintech. Suspiciuni de spălare de bani prin transferuri bancare prin Wise
Anchetă la un gigant fintech. Suspiciuni de spălare de bani prin transferuri bancare prin Wise
Justiţia belgiană a confirmat luni că efectuează o anchetă asupra gigantului Wise Europe pentru suspiciuni de spălare ...
Accident grav pe DN1 – Plan roşu activat după ce patru maşini s-au ciocnit
Accident grav pe DN1 – Plan roşu activat după ce patru maşini s-au ciocnit
Patru maşini şi 15 persoane au fost implicate într-un accident de circulaţie care a avut loc, luni, pe DN 1, la ieşirea ...