FMI discută la M. Muncii despre reforma asistenţei sociale şi protecţia consumatorilor vulnerabili

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional /FMI/ discută la această oră, la Ministerul Muncii, despre pachetul de legi subsecvente legii-cadru a asistenţei sociale şi despre impactul ajustării preţurilor la electricitate şi gaze naturale asupra consumatorilor vulnerabili, au declarat pentru AGERPRES surse apropiate negocierilor.
Economica.net - J, 02 aug. 2012, 10:51
FMI discută la M. Muncii despre reforma asistenţei sociale şi protecţia consumatorilor vulnerabili

Pe agenda discuţiilor figurează şi implementarea reformei pensiilor, scrie Agerpres.

Ministrul Mariana Câmpeanu declara recent că Ministerul Muncii va rezolva până în octombrie angajamentele rămase restante legate de negocierile cu FMI.

Potrivit MMFPS, una dintre restanţele care va putea fi rezolvată odată cu reluarea lucrărilor Parlamentului se referă la definitivarea cadrului normativ subsecvent Legii-cadru a asistenţei sociale şi intrarea acestuia în vigoare.

Este vorba despre un pachet de acte normative subsecvente Legii Asistenţei sociale. Pe site-ul MMFPS erau anunţate ca intrate în dezbatere publică propuneri referitoare la alocaţia de stat pentru copii, susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, protecţia şi promovarea drepturilor copilului, acordarea de subvenţii ONG-urilor implicate în asistenţă socială, asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, economia socială, cantinele de ajutor social, prevenirea şi combaterea marginalizării sociale.

Te-ar mai putea interesa și
Popa, BNR: Uniunea Europeană a avut dintotdeauna o dependenţă ridicată de energie importată
Popa, BNR: Uniunea Europeană a avut dintotdeauna o dependenţă ridicată de energie importată
Uniunea Europeană a avut dintotdeauna o dependenţă ridicată de energia importată, însă a reuşit să înlocuiască o dependenţă geopolitică foarte riscantă cu un mix mai diversificat de......
FAO: O treime din populaţia lumii nu îşi permite o dietă sănătoasă
FAO: O treime din populaţia lumii nu îşi permite o dietă sănătoasă
Costul unei diete sănătoase a crescut cu 25% în ultimii cinci ani, iar aproape una din trei persoane din întreaga lume ...
Lecția chineză: Cum a reușit „Temu Range Rover” să depășească originalul în Marea Britanie
Lecția chineză: Cum a reușit „Temu Range Rover” să depășească originalul în Marea Britanie
Piața din Marea Britanie este un adevărat studiu de caz în domeniul implementării mărcilor chineze. Jaecoo 7 un SUV ...
Sancțiunile administrative legate de ROBOR nu dovedesc existența unor prejudicii pentru clienții cu credite legate de acest indice, spune FinBan comentând  analiza lui Valentin Lazea, BNR
Sancțiunile administrative legate de ROBOR nu dovedesc existența unor prejudicii pentru clienții cu credite legate de ...
Federația Patronală a Serviciilor Financiare din România („Federația Patronală FinBan”) subliniază mesajele transmise ...