Cel mai mare contract al Hidroelectrica poate ajunge pe bursă. Vezi în ce condiţii

Contractele cu Alro şi alţi consumatori industriali mari pot ajunge să se încheie în condiţii de piaţă dacă autorităţile vor legifera un pachet de măsuri de sprijin pentru industrie la achiziţia de energie
Florin Cojocaru - S, 11 aug. 2012, 08:13
Cel mai mare contract al Hidroelectrica poate ajunge pe bursă. Vezi în ce condiţii

Contractul Hidroelectrica cu Alro va ajunge pe bursa de energie atunci când  vor exista legi care să permită anumite facilităţi legate de achiziţionarea electricităţii din piaţă pentru acei consumatori industriali mari care au un anumit număr de angajaţi şi plătesc taxe mari către stat, spun surse apropiate negocierilor dintre cele două companii. Facilităţile pot fi legate de preţul curentului şi de plata acestuia.

„Contractul Hidroelectrica-Alro va trece pe OPCOM atunci când Guvernul şi Agenţia de Reglementare în Energie vor legifera mecanismele de sprijin pentru industrie la achiziţionarea energiei electrice din piaţa concurenţială. Până atunci, Alro garantează un preţ al MWh între 180 şi 205 lei”, au precizat sursele.

În prezent, contractele bilaterale de pe OPCOM se încheie la un preţ mediu de circa 230 de lei.

Săptămâna aceasta, reprezentanţii Hidroelectrica şi cei ai Alro s-au înţeles asupra continuării contractului de furnizare de electricitate după ce Alro a acceptat o creştere medie de 50% pentru energia primită şi plata unei diferenţe de 11 milioane de euro pentru energia deja primită de la începutul acestui an. Contractul prevede o cantitate anuală de electricitate de 3 TWh la un preţ ce variază între 180 şi 205 lei, funcţie de cotaţia internaţională a aluminiului şi expiră în 2018. Anterior acestor negocieri, preţul plătit de Alro era de 130 lei/MWh.

Aproape toate contractele cu traderii de energie care primeau energie hidro la un preţ foarte mic au fost denunţate. Excepţie a făcut Electromagnetica care va continua să primească energie dar doar după ce reprezentanţii acesteia au acceptat o creştere a preţului plătit până la 198 lei/MWh de la 140 de lei cât plătea până acum.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...