Consiliul Concurenţei doreşte o liberalizare a pieţei de taximetrie. „Nu trebuie să-i oropsim pe toţi”

Consiliul Concurenţei doreşte o liberalizare a pieţei de taximetrie, soluţia fiind, pe de o parte, întărirea reglementării pe zona de transport alternativ, iar pe de altă parte dereglementarea pe partea de taximetrie, a afirmat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
AGERPRES - S, 25 mai 2024, 22:50
Consiliul Concurenţei doreşte o liberalizare a pieţei de taximetrie.

„Cu privire la transportul de persoane, a existat agitaţie acum vreo două luni, o discuţie de a schimba reglementarea pentru transportul alternativ – Uber, Bolt. Vedem dacă iniţiativa asta va fi continuată. În acelaşi timp, pe noi ne interesează şi o liberalizare a pieţei de taximetrie. Deci, soluţia, după noi, poate fi întărită reglementarea pe zona de transport alternativ. Argumentul este ‘Domnule, de ce noi, taxiurile, sau de ce nouă, taximetrişti, ni se impun nişte reguli diferite de cele pe care le au cei din transportul alternativ, care sunt cumva concurenţii noştri?. Şi atunci, hai, reglementaţi-i şi pe ei ca pe noi, taximetriştii’. După noi, răspunsul e ‘Bun, în unele direcţii are sens să întărim reglementarea pe zona de transport alternativ – şi am făcut nişte propuneri în acest sens -, dar pe de altă parte are sens să dereglementăm pe partea de taximetrie. Nu trebuie să-i oropsim pe toţi ca pe taximetrişti, ci să îi lăsăm ceva mai liberi şi pe taximetrişti”, a susţinut Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, autoritatea de concurenţă are în atenţie şi licenţele de transport de persoane în interiorul judeţelor şi între judeţe, în sensul ca acele contracte să fie acordate prin licitaţii corecte.

„De asemeni, ne interesează licenţele de transport de persoane în interiorul judeţelor şi între judeţe. Aici e o lege aprobată de Parlament – că e la Curtea Constituţională – privind transportul între judeţe. Unele consilii judeţene au organizat licitaţii anul trecut pentru transportul în interiorul judeţului, dar nu toate. Sunt contracte care au fost prelungite. Practic, s-au acordat o dată, în anii ’90, iar de atunci se tot prelungesc prin ordonanţe, fie decizii de administraţie locală, fie ordonanţe de guvern. Deci, e un efort pe care ţinem de mulţi ani să ajungem ca toate aceste contracte să fie acordate prin licitaţii corecte. În ce sens corecte? În care să nu se privilegieze firmele deja existente pe acel traseu, da, deci care să deschidă cu adevărat concurenţei acele trasee”, a explicat şeful autorităţii de concurenţă.

Taximetriştii au protestat de mai multe ori în Capitală, de la începutul anului, solicitând drepturi egale cu cele ale firmelor de transport alternativ. Potrivit reprezentanţilor taximetriştilor, în ultimul an, asociaţiile care îi reprezintă au tras numeroase semnale de alarmă, atât la Bucureşti, cât şi în ţară, cu privire la concurenţa neloială în acest domeniu de activitate, puternic dereglementat, prin adoptarea unei legislaţii defectuoase şi paralele privind un aşa zis „transport alternativ de persoane”.

La rândul lor, şoferii Uber şi Bolt au spus că nu fac proteste pentru a nu bloca traficul în Capitală şi în principalele oraşe ale ţării doar ca să pună presiune pe Guvern, a susţinut, în martie, Cătălin Codreanu, preşedintele Coaliţiei pentru Economia Digitală, într-un comunicat.

„De ce nu fac şoferii Uber şi Bolt proteste? E întrebarea pe care o primim zi de zi la Coaliţie, fie că vine de la autorităţi, de la utilizatorii de transport alternativ sau chiar de la şoferi. Răspunsul este simplu şi de bun simţ: nu poţi să blochezi traficul în Capitală şi în principalele oraşe ale ţării doar ca să pui presiune pe Guvern, ca să-ţi facă pe plac. (…) Principala diferenţă dintre transportul alternativ şi taximetrie a fost şi rămâne bunul simţ şi comportamentul civilizat. Şi respectul faţă de cei 3 milioane de români care apelează la aceste servicii. Industria de taxi nu are nicio jenă astăzi să promoveze minciuni absolute: că transportul alternativ nu este reglementat, că nu plăteşte taxe, că oricine îl poate face fără niciun fel de atestat sau autorizaţie. Mizează pe neatenţia şi ignoranţa oamenilor. Îi asigurăm că greşesc: românii nu sunt nici ignoranţi, nici fraieri. Stă dovadă faptul ca 3 milioane dintre ei au ales şi aleg mereu transportul alternativ. Trebuie să le câştigi atenţia şi sufletul dacă vrei să-i câştigi de clienţi, nu să ceri Guvernului să-i forţeze să voteze doar pentru taxi”, a declarat, atunci, Codreanu.

Consiliul Concurenţei şi Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) au organizat, sâmbătă, la Sinaia, seminarul „Concurenţa în domeniul farmaceutic”.

Te-ar mai putea interesa și
Criză la gigantul Liberty Galaţi. A rămas fără contract de furnizare a energiei electrice – „Suntem în iminenţă de deconectare, e o chestiune de zile”
Criză la gigantul Liberty Galaţi. A rămas fără contract de furnizare a energiei electrice – „Suntem în ...
Combinatul siderurgic Liberty Galaţi nu mai are contract de furnizare a energiei electrice, iar o eventuală deconectare este „o chestiune de zile”, conform unui reprezentant al societăţii......
Black Friday Rovere 2026: o lună dedicată designului italian, între 1 și 30 noiembrie
Black Friday Rovere 2026: o lună dedicată designului italian, între 1 și 30 noiembrie
Rovere pregătește o nouă ediție Black Friday, cu oferte speciale la mobilier și accesorii pentru amenajarea locuinței. ...
Taxe colete China (Shein, Temu, Alibaba) – UE se așteaptă la şase miliarde de euro pe an, la bugetul Uniunii Europene
Taxe colete China (Shein, Temu, Alibaba) – UE se așteaptă la şase miliarde de euro pe an, la bugetul Uniunii Europene
Taxele impuse de Uniunea Europeană coletelor mici care intră în blocul comunitar, şi care vizează în primul rând platformele ...
Cât costă cu adevărat să deții un Porsche electric față de unul cu benzină în România: diferența reală după primul an
Cât costă cu adevărat să deții un Porsche electric față de unul cu benzină în România: diferența reală după primul an
Dacă te-ai uitat vreodată la un Porsche Taycan și ai comparat prețul cu un 911 sau un Cayenne pe benzină, probabil prima ...