Boc a băgat PDL Cluj în şedinţă

Premierul Emil Boc a discutat marţi seara, la Prefectura Cluj, cu prefectul judeţului, Florin Stamatian, cu şeful Consiliului Judeţean, Alin Tişe, şi cu o parte din consilierii locali şi judeţeni ai PDL, informează MEDIAFAX.
Economica.net - mar, 15 nov. 2011, 15:45

Premierul Emil Boc a ajuns, în jurul orei 17.00, la Prefectura Cluj şi a declarat doar că a venit pentru o discuţie cu colegii săi.

„Am o scurtă discuţie cu colegii mei, iar la final voi face declaraţii”, a spus Boc.

Prefectul de Cluj, Florin Stamatian, a declarat, la rândul său, că o astfel de întâlnire este normală în condiţiile în care în municipiul Cluj-Napoca a venit şeful Guvernului.

„În momentul în care şeful Guvernului este în vizită la Cluj, este normal să ne întâlnim să discutăm problemele judeţului. Eu îmi doresc calm şi linişte şi să continuăm ceea ce s-a făcut în acest judeţ pentru a putea fi un exemplu de oameni echilibraţi, care ştiu să se poarte şi când e necaz şi când e bucurie”, a spus Stamatian.

La întâlnire au sosit, printre alţii, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, liderul consilierilor judeţeni PDL Alexandru Coroian, viceprimarul din Cluj-Napoca Radu Moisin, mai mulţi consilieri locali PDL din Cluj-Napoca, precum şi primarul din Turda, Tudor Ştefănie, cel din Huedin, Mircea Moroşan, şi cel din Gherla, Ovidiu Drăgan.

Întâlnirea s-a desfăşurat cu uşile închise.

Surse din PDL Cluj declarau, anterior că la întâlnirea de la Prefectura Cluj „se vor analiza ultimele evenimente legate de arestările lui Bica (Radu Bica, vicepreşedinte CJ Cluj – n.r.) şi Apostu (Sorin Apostu, primarul din Cluj-Napoca – n.r.) şi impactul lor asupra Clujului, dar se va discuta şi despre stadiul implementării unor proiecte europene”.

În 31 octombrie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica, vicepreşedinte al filialei judeţene Cluj a PDL, a fost reţinut de procurorii DNA, în urma unui flagrant delict, şi ulterior arestat preventiv, fiind acuzat de luare de mită.

O săptămână mai târziu a fost reţinut, tot pentru luare de mită, în formă continuată, primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu. Acesta a fost arestat preventiv, în noaptea de 10/11 noiembrie, alături de directorul general al Brantner România, Călin Stoia.

Potrivit DNA, Sorin Apostu a primit, în perioada 2009-2011, 94.000 de euro pentru a încheia contracte de salubrizare şi asigurare a parcului auto al regiilor subordonate CL Cluj, banii fiind încasaţi de la firmele beneficiare ale contractelor prin cabinetul de avocatură al soţiei sale.

Preşedintele PDL Cluj-Napoca, primarul Sorin Apostu, a fost suspendat din partid după ce Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea sa preventivă, anunţa, vineri, conducerea filialei judeţene Cluj a PDL, care arăta că Apostu a contribuit, de-a lungul anilor, la consolidarea filialei.

Luni, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat că, prin decizia Colegiului Director, Sorin Apostu şi Radu Bica au fost excluşi din partid.

Te-ar mai putea interesa și
Investiţiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)
Investiţiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)
Investiţiile anuale în centre de date, infrastructura din spatele sistemelor de Inteligenţă Artificială (AI), vor creşte la nivel global de la un nivel estimat la 560 de miliarde de dolari, în......
Siegfried Mureșan spune că obictivul lui e să scadă TVA la 19%
Siegfried Mureșan spune că obictivul lui e să scadă TVA la 19%
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a delcarat că obiectivul lui e să scadă cota de TVA la loc la 19% imediat ce țara ...
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, se va întâlni cu Trump, în SUA, în această săptămână
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, se va întâlni cu Trump, în SUA, în această săptămână
Beijingul a confirmat luni vizita de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping în SUA săptămâna aceasta, precum şi obiectivul ...
Amendă de 403 milioane de euro pentru Google, de la UE: nereguli în tratarea datelor de localizare
Amendă de 403 milioane de euro pentru Google, de la UE: nereguli în tratarea datelor de localizare
Comisia pentru Protecţia Datelor din Irlanda (DPC) a anunţat luni că a amendat Google cu 403 milioane de euro pentru nereguli ...