Siria eliberează aproape 1.200 de deţinuţi implicaţi în proteste

Autorităţile siriene au eliberat marţi aproape 1.200 de deţinuţi implicaţi în protestele împotriva regimului Bashar al-Assad, anunţă Televiziunea publică siriană, citată de AFP.
Economica.net - mar, 15 nov. 2011, 18:56

Potrivit postului de televiziune, „1.180 de deţinuţi implicaţi în evenimentele din Siria şi care nu au sânge pe mâini au fost eliberaţi marţi”.

Pe 5 noiembrie, autorităţile eliberaseră 553 de persoane, cu ocazia sărbătorii musulmane Al-Adha.

Măsura de astăzi a fost luată în contextul în care Siria pare din ce în ce mai izolată pe plan regional. O reuniune extraordinară este programată miercuri la Rabat pentru confirmarea deciziei de suspendare a Siriei din Liga Arabă.

Potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului şi Naţiunilor Unite, mii de persoane au murit în cursul acţiunilor de reprimare din Siria. Protestele opoziţiei au început pe 15 martie.

Te-ar mai putea interesa și
Investiţiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)
Investiţiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)
Investiţiile anuale în centre de date, infrastructura din spatele sistemelor de Inteligenţă Artificială (AI), vor creşte la nivel global de la un nivel estimat la 560 de miliarde de dolari, în......
Siegfried Mureșan spune că obictivul lui e să scadă TVA la 19%
Siegfried Mureșan spune că obictivul lui e să scadă TVA la 19%
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a delcarat că obiectivul lui e să scadă cota de TVA la loc la 19% imediat ce țara ...
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, se va întâlni cu Trump, în SUA, în această săptămână
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, se va întâlni cu Trump, în SUA, în această săptămână
Beijingul a confirmat luni vizita de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping în SUA săptămâna aceasta, precum şi obiectivul ...
Amendă de 403 milioane de euro pentru Google, de la UE: nereguli în tratarea datelor de localizare
Amendă de 403 milioane de euro pentru Google, de la UE: nereguli în tratarea datelor de localizare
Comisia pentru Protecţia Datelor din Irlanda (DPC) a anunţat luni că a amendat Google cu 403 milioane de euro pentru nereguli ...