Câţi bani vor primi de la Ministerul Agriculturii fermierii afectaţi de secetă

Sprijinul financiar reprezentând ajutorul de minimis pentru fermierii afacetaţi de secetă va fi de 100 lei pe hectar şi se va acorda pentru suprafeţe de maxim 10 hectare de culturi agricole, iar banii vor fi primiţi într-o singura tranşă, începând cu 15 noiembrie.
Economica.net - mie, 22 aug. 2012, 16:17
Câţi bani vor primi de la Ministerul Agriculturii fermierii afectaţi de secetă

„Solicitanţii de sprijin financiar sunt eligibili în cadrul schemei de ajutor de minimis dacă sunt înregistraţi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu cereri unice de plată pe suprafaţă pentru anul 2012 şi solicită autorităţii competente acordarea de sprijin financiar. Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis este de 100 lei/ha şi se acordă pentru suprafeţe de minim un hectar şi maxim 10 hectare cu culturi agricole, inclusiv, pe exploataţie”, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern.

Sprijinul financiar se acordă pentru fiecare beneficiar într-o singură tranşă, începând cu data de 15 noiembrie.

Potrivit documentului, beneficiarii sprijinului financiar reprezentând ajutorul de minimis nu vor putea renunţa la calitatea de producători agricoli care exploatează suprafeţele de teren pentru care primesc sprijinul în cauză pe o perioadă de trei ani, începând cu anul în care sprijinul financiar a fost acordat.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzută de prezenta hotărâre se asigură de la bugetul de stat.

Ajutoarele de minimis acordate nu pot fi cumulate cu ajutoarele de stat acordate potrivit Hotărârii Guvernului nr.562/2012 privind aprobarea schemei „Ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor meteorologice nefavorabile manifestate în perioada ianuarie-februarie 2012, asupra culturilor de legume şi/sau flori în spaţii protejate” care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal, în cazul în care acest cumul conduce la o intensitate a ajutorului care depăşeşte suma maximă de 7.500 euro pe beneficiar pentru o perioada de trei ani.

Suprafaţa afectată de secetă depăşeşte 3,7 milioane de hectare (peste 37% din suprafaţa agricolă), iar din totalul suprafeţei însămânţate cu grâu în toamna lui 2011, circa 30,5% a fost afectată.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump vrea să-i înlocuiască pe camionagiii proveniţi din rândul migranţilor ilegali cu veterani ai armatei
Donald Trump vrea să-i înlocuiască pe camionagiii proveniţi din rândul migranţilor ilegali cu veterani ai armatei
Preşedintele american Donald Trump a prezentat joi un plan ce are în vedere înlocuirea şoferilor de camion ce provin din rândul migranţilor ilegali cu veterani ai armatei, informează EFE....
Eurostat: Rata inflaţiei a urcat până la 2,9% în iulie, sporind şansele ca BCE să majoreze dobânda
Eurostat: Rata inflaţiei a urcat până la 2,9% în iulie, sporind şansele ca BCE să majoreze dobânda
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat până la 2,9% în iulie, de la 2,8% luna precedentă, în linie cu previziunile ...
Românii mai au bani. Plasamente de aproape 1 miliard de lei într-o singură lună în fonduri de investiții. Record istoric la numărul investitorilor
Românii mai au bani. Plasamente de aproape 1 miliard de lei într-o singură lună în fonduri de investiții. Record istoric ...
Peste 1,3 milioane de români își investesc economiile prin fonduri locale sau internaționale, acesta fiind un record ...
Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est al NATO din Europa centrală va avea în frunte în premieră un militar ungar
Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est al NATO din Europa centrală va avea în frunte în premieră un militar ...
Generalul-maior Laszlo Antal a devenit primul comandant ungar al Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est al NATO ...