MDRT: Bugetul ministerului a fost redus cu 223 mil. lei, dar programele prioritare nu sunt afectate

Bugetul Ministerului Dezvoltării a fost redus, în urma rectificării bugetare, cu 223 milioane lei, la 1,979 miliarde lei, dar nu va fi afectată finanţarea unor programe prioritare, precum locuinţele ANL, reabilitarea termică, programele CNI şi lucrările de apă-canal, potrivit instituţiei.
Economica.net - vin, 24 aug. 2012, 07:50
MDRT: Bugetul ministerului a fost redus cu 223 mil. lei, dar programele prioritare nu sunt afectate

Astfel, pietruirea drumurilor comunale va beneficia de o finanţare de 79,28 milione euro, lucrările de apă şi canalizare de 36,2 milioane euro, sistemele integrate de apă de 19,13 milioane euro (dintr-un împrumut program cu finanţare nerambursabilă), locuinţele ANL şi sociale de 19,1 milioane euro, reabilitarea termică a locuinţelor de 6,45 milioane euro, investiţiile în infrastructură turistică de 20,35 milioane euro, prima pentru economisire locuinţe de 9,45 milioane euro şi programele în derulare ale CNI (săli de sport şi bazine de înot) de 34,08 milioane euro.

Aceste proiecte însumează 962,02 milioane lei (213,78 milioane euro).

„De asemenea, programele naţionale care privesc eficienţa energetică (Reabilitare termică locuinţe, Reabilitare termică clădiri instituţii publice, Reabilitarea centrelor istorice) vor fi susţinute ca programe multianuale cu finanţare din bugetul de stat sau ca programe finanţate din fondurile UE”, arată MDRT, într-un comunicat.

Vor fi asigurate şi resursele necesare pentru plata cheltuielilor de personal şi a cheltuielilor de funcţionare ale ministerului, în valoare de 19,97 milioane euro, cheltuielile cu cofinanţarea proiectelor din POR, de 193,48 milioane euro precum şi cheltuielile cu finanţarea programelor naţionale în valoare de 213,78 milioane euro.

Ministerul nu precizează ce proiecte nu vor mai fi finanţate, după reducerea bugetului cu 223 milioane lei.

Instituţia a anunţat, totodată, că a găsit resursele bugetare necesare finanţării investiţiei rămase restante la Braşov, astfel încât Festivalul Olimpic al Tineretului European de anul viitor să poată fi organizat.

Astfel, într-o primă etapă vor fi alocate 16,3 milioane de lei pentru construirea trambulinei, urmând ca diferenţa de 10 milioane să fie achitată la începutul anului 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Şapte din 10 români se aşteaptă la cheltuieli mai mari în august decât într-o lună obişnuită – sondaj
Şapte din 10 români se aşteaptă la cheltuieli mai mari în august decât într-o lună obişnuită – sondaj
Şapte din zece români estimează că vor cheltui mai mult în august decât într-o lună obişnuită, iar aproape jumătate dintre ei anticipează cheltuieli cu cel puţin 26% mai mari, relevă un......
ELCEN oprește preventiv CET Grozăvești, din cauza apei prea calde din Argeș. Ce altă centrală pornește în schimb
ELCEN oprește preventiv CET Grozăvești, din cauza apei prea calde din Argeș. Ce altă centrală pornește în schimb
Electrocentrale București S.A. (ELCEN) informează că, în cursul acestei zile, a efectuat oprirea preventivă și controlată ...
AEP propune digitalizarea înscrierii cetăţenilor UE în listele electorale speciale
AEP propune digitalizarea înscrierii cetăţenilor UE în listele electorale speciale
Autoritatea Electorală Permanentă propune digitalizarea înscrierii cetăţenilor Uniunii Europene în listele electorale ...
Berlinul plăteşte despăgubiri de aproape 900.000 de euro pentru cazări la hotel după o pană masivă de curent din ianuarie
Berlinul plăteşte despăgubiri de aproape 900.000 de euro pentru cazări la hotel după o pană masivă de curent din ianuarie
Autorităţile din Berlin au oferit despăgubiri în valoare de aproape 900.000 de euro pentru cheltuieli de cazare la hotel, ...