Duşa: Am cerut restructurarea Departamentului de comunicare publică a Jandarmeriei

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat, luni, că a cerut restructurarea Departamentului de comunicare publică a Jandarmeriei, iar până miercuri a solicitat "un audit pe comunicare" la nivelul întregului minister.
Economica.net - lun, 27 aug. 2012, 10:21
Duşa: Am cerut restructurarea Departamentului de comunicare publică a Jandarmeriei

Potrivit ministrului Duşa, Jandarmeria a făcut o serie de propuneri privind restructurarea Departamentului de comunicare.

El a adăugat că a cerut ca până miercuri, la nivelul ministerului, să se realizeze un audit pe comunicare, prin care se va analiza acest domeniu, dorind să fie restructurat eficient departamentul.

Demersul ministerial survine reproşurilor aduse departamentului de comunicare după ce Jandarmeria a informat mass-media cu privire la amenzile date în zilele de 21 şi 22 august, protestatarilor din Piaţa Universităţii, nemulţumiţi de decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat, vineri seară, că a dispus „identificarea” autorilor comunicatului de presă al Jandarmeriei Capitalei despre măsurile contra protestarilor care au încălcat legea la mitingurile de marţi şi miercuri din Piaţa Universităţii.

În opinia lui Duşa, autorii comunicatului „nu au ce căuta prin Jandarmerie”.

În legătură cu o eventuală demisie a şefului departamentului de comunicare, având cele afirmate vineri seara, Mircea Duşa a spus luni că nu a zis aşa ceva.

„În zilele de 21 şi 22 august, Jandarmeria Capitalei a asigurat măsurile de ordine publică la adunările publice din piaţa Universităţii, unde cetăţenii şi-au manifestat opiniile în mod paşnic. În jurul orei 21.00, un grup de persoane din rândul protestatarilor, a forţat gardul dinspre partea carosabilă, l-a înlăturat şi a pătruns pe calea de rulare, urmaţi de ceilalţi participanţi. Acest lucru a dus la întreruperea circulaţiei pe bulevardul Nicolae Bălcescu, de la intersecţia cu bulevardul Carol I până la intersecţia cu strada Ion Câmpineanu. Pe baza imaginilor video captate de jandarmi, în conformitate cu prevederile legale, Jandarmeria Capitalei a identificat un număr de 106 persoane, ale căror fapte au fost încadrate juridic”, arăta într-un comunicat, vineri, Jandarmeria Capitalei.

Sursa citată sublinia faptul că personalul Jandarmeriei nu desfăşoară activităţi de cercetare şi urmărire penală, ci întocmeşte doar documente prin care sunt sesizate instituţiile abilitate despre săvârşirea unor fapte prevăzute de lege.

„Referitor la evenimentele din 21-22 august 2012, Jandarmeria Capitalei a luat măsuri legale pentru restabilirea ordinii publice şi deblocarea drumului public fără a utiliza intervenţia în forţă”, preciza, la rândul său, Jandarmeria Română.

În acelaşi comunicat, se sublinia că Jandarmeria Română „a acţionat şi va acţiona atât pentru asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică, cât şi pentru crearea condiţiilor ca cetăţenii să se poată exprima liber, într-un cadru legal şi în deplină siguranţă”.

„Jandarmeria Română mulţumeşte cetăţenilor care au înţeles să-şi exercite paşnic dreptul constituţional la liberă exprimare, iar în măsura în care aceste manifestări de protest vor continua, lansăm acelaşi mesaj la calm şi dialog. De asemenea, reiterăm rugămintea adresată persoanelor de a-şi exprima în mod civilizat convingerile în spaţiul public şi de a nu da curs iniţiativelor unor participanţi care îndeamnă la încălcarea legii”, mai adăuga sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor a verificat peste 14.000 de firme în 2025, pentru combaterea publicității înșelătoare
Ministerul Finanțelor a verificat peste 14.000 de firme în 2025, pentru combaterea publicității înșelătoare
Ministerul Finanţelor a verificat anul trecut peste 14.000 de de societăţi comerciale pentru identificarea şi sancţionarea practicilor de publicitate înşelătoare şi a comportamentelor......
Netanyahu spune că a ordonat forțelor israeliene să preia controlul asupra a 70% din teritoriul Fășiei Gaza
Netanyahu spune că a ordonat forțelor israeliene să preia controlul asupra a 70% din teritoriul Fășiei Gaza
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că a ordonat armatei să sfideze termenii armistiţiului în ...
Primele șase economii ale Uniunii Europene caută o soluție pentru supravegherea centralizată a piețelor de capital din blocul comunitar
Primele șase economii ale Uniunii Europene caută o soluție pentru supravegherea centralizată a piețelor de capital din ...
Miniştrii de Finanţe din primele şase economii din Uniunea Europeană vor să găsească o poziţie comună la propunerea ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul s-a apropiat de 98 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul s-a apropiat de 98 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, cu un rulaj total de 97,91 ...