Şedinţa Parlamentului s-a încheiat. Urmează publicarea în Monitorul Oficial

Şedinţa Parlamentului în care a fost citită hotărârea Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie s-a încheiat, următorul pas fiind publicarea deciziei în Monitorul Oficial.
Economica.net - lun, 27 aug. 2012, 14:50
Şedinţa Parlamentului s-a încheiat. Urmează publicarea în Monitorul Oficial

Hotărârea a fost citită de către judecătorul Ştefan Minea, moment în care parlamentarii USL au ieşit din sală.

La şedinţă au venit doar patru din cei nouă judecători ai Curţii, respectiv Augustin Zegrean, Petre Lăzăroiu, Iulia Motoc şi Ştefan Minea.

Şedinţa a început la ora 17.10 cu o întârziere de peste două ore.

Preşedintele de şedinţă, Valeriu Zgonea, a anunţat că sunt prezenţi 238 de parlamentari, în condiţiile în care cvorumul de lucru este de 216 parlamentari.

După ce Parlamentul a luat act de hotărârea Curţii, documentul se publică în Monitorul Oficial, moment de la care Traian Băsescu urmează să îşi reia atribuţiile de preşedinte.

Curtea Constituţională a tranşat în 21 august problema referendumului, după revenirea asupra unor termene prevăzute anterior – 12 septembrie şi 31 august. În această perioadă, controverse au vizat în special listele electorale.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată în 21 august, că procedura de organizare a referendumului din 29 iulie a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi a menţionat că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Potrivit comunicatului dat publicităţii de CC, Curtea a confirmat rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central şi a constatat că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”, iar 943.375 (11.15 %) au răspuns „NU”. Totodată, CC a constatat că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile articolului 5 alineatul (2) din Legea referendumului.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Luptă pentru controlul justiției în Polonia. Președintele Nawrocki, aflat în avion spre Senegal, a făcut cale întoarsă după ce poliția a ocupat Tribunalul Constituțional, iar președintele instituției a fost suspendat din funcție
Update: Luptă pentru controlul justiției în Polonia. Președintele Nawrocki, aflat în avion spre Senegal, a făcut cale ...
Preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, s-a deplasat în noaptea de vineri spre sâmbătă la sediul Tribunalului Constituţional al ţării, unde accesul este blocat de poliţie pe fondul......
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaţionale ...
Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre care permite organizarea de activităţi de susţinere a candidaturii României ...
Începe amenajarea celui mai mare târg de Crăciun din București. Se deschide pe 27 noiembrie, în Piața Constituției
Începe amenajarea celui mai mare târg de Crăciun din București. Se deschide pe 27 noiembrie, în Piața Constituției
De luni, 2 noiembrie, începe organizarea Târgului de Crăciun București, pe o suprafață de 20.000 mp. Piața Constituției ...
Autostrada Moldovei: Umbrărescu își retrage „trupele” din Ardeal și vrea să termine în 2026 lucrările la A7 Bacău – Mircești
Autostrada Moldovei: Umbrărescu își retrage „trupele” din Ardeal și vrea să termine în 2026 lucrările ...
Grupul UMB, cel mai mare constructor român de autostrăzi, vrea să finalizeze anul acesta lucrările la loturile din Autostrada ...