Creșterea creditării companiilor şi scăderea creditării populaţiei s-au păstrat în S1

Creditele acordate companiilor au avansat cu 0,8% în primul semestru, iar cele acordate populaţiei au înregistrat o contracţie de 0,6%, păstrându-se tendinţele din anul 2011, arată un raport publicat luni de Banca Naţională a României (BNR).
Economica.net - lun, 27 aug. 2012, 19:55
Creșterea creditării companiilor şi scăderea creditării populaţiei s-au păstrat în S1

Acest fapt a condus la o nouă distanţare a ponderilor deţinute de cele două segmente, în favoarea companiilor – până la 53,6% din total credit.

Restrângerea creditului acordat populaţiei a fost cauzată, şi în această perioadă, de contracţia creditului de consum, înăsprirea standardelor şi termenilor de creditare de către bănci vizând în special acest tip de credit, se spune în documentul menţionat.

În ceea ce priveşte creditul ipotecar, acesta a continuat să fie susţinut de derularea programului „Prima Casă”, însă dinamica pozitivă (3,8 %) este explicată, în mare măsură, de deprecierea monedei naţionale, dată fiind preponderenţa creditelor în valută pentru achiziţia unei locuinţe (95,5%).

De altfel, rata pozitivă de creştere a creditului acordat sectorului privat este explicată exclusiv de deprecierea monedei naţionale, în condiţiile în care creditul în lei s-a restrâns cu 0,6% (variaţie reală faţă de sfârşitul anului 2011) şi cel în valută cu 0,7% faţă de decembrie 2011 (pe baza datelor exprimate în euro).

Ca pondere, creditul în valută rămâne majoritar (circa 64% din total credit), cauzele fiind în principal de natura ofertei – accesibilitate mai mare la surse de finanţare în valută (asigurate în general de băncile-mamă), precum şi dobânzile practicate, mai atractive pentru creditele în valută. În ceea ce priveşte gradul de acoperire a creditelor în valută cu depozite în valută, se constată o uşoară ameliorare în perioada analizată, însă exclusiv pe seama majorării economisirii populaţiei, poziţia companiilor continuând să se deterioreze (până la 25,2 % în iunie 2012).

 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...