Ministrul Muncii nu vrea eliminarea cotei unice, dar susţine reintroducerea venitului global

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat joi, la o conferinţă a Blocului Naţional Sindical (BNS), că eliminarea cotei unice nu i se pare o măsură bună, subliniind însă că trebuie să se intervină pentru reintroducerea venitului global.
Economica.net - J, 30 aug. 2012, 11:33
Ministrul Muncii nu vrea eliminarea cotei unice, dar susţine reintroducerea venitului global

Câmpeanu a precizat că este nevoie de multă atenţie pentru tratamentul fiscal aplicat angajatorilor, acesta fiind o componentă principală care poate să aibă o acţiune benefică sau nu, în funcţie de momentul în care e luată şi sub ce formă.

„Aceste strategii în domeniul fiscal, de cele mai multe ori în afara unei strategii pe termen lung, intervin ca să corecteze ceva sau să rezolve o problemă pentru o perioadă scurtă de timp, sunt foarte des schimbate şi niciodată nu au efect profund şi pe termen lung. De aceea, cred că, în acest moment, societatea noastră trebuie să se îndrepte puţin spre analiza problemelor de fond şi ceea ce trebuie să facem în acest sens. Este necesar, şi am spus-o de fiecare dată când am avut prilejul, trebuie să se intervină şi să se reintroducă venitul global. Este foarte important să ne aplecăm şi asupra impozitelor şi taxelor care se aplică în societate. Nu mi se pare o măsură bună aceea de eliminare a cotei unice, pentru că ea poate să aibă, aşa cum am spus, pe termen scurt, o acţiune benefică asupra bugetului de stat, dar pe termen lung, în niciun caz, nu”, a declarat ministrul Muncii.

În opinia sa, ar fi necesară o atenţie sporită pentru eliminarea evaziunii fiscale şi, mai ales, pentru reintroducerea venitului global.

„Cred că efectele sunt mai importante şi dacă vom avea o colectare corectă a taxelor şi vom elimina munca la negru, rezultatele vor avea un efect mult mai mare decât o creştere a impozitului pe muncă”, a mai spus demnitarul.

Cu acelaşi prilej, Câmpeanu a afirmat că, pentru dinamizarea pieţei muncii, susţine şi o creştere a salariului minim pe economie, corelată cu o scădere a contribuţiilor sociale.

„Mi se pare însă exagerată propunerea de zece la sută (scăderea contribuţiilor sociale – n.r.), pentru că această reducere ar fi utilă în momentul în care am avea o creştere economică, am avea locuri de muncă suficiente care să contribuie la bugetul asigurărilor sociale, am avea venituri suficiente pentru ca şi acele contribuţii colectate să fie suficient de mari. Într-o perioadă în care numărul locurilor de muncă este, să spunem, constant, dar a fost în scădere atâţia ani de zile, într-o perioadă în care nivelul de salarizare este foarte, foarte scăzut, a veni şi cu o reducere majoră a contribuţiilor va conduce la efecte, pe termen lung, total nefavorabile angajaţilor”, a mai explicat ministrul Muncii.

Te-ar mai putea interesa și
Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața
Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața
Majoritatea legumelor și fructelor de sezon vândute în piețe s-au ieftinit în iunie față de mai, însă sunt și orașe cu diferențe mari față de alte localități. Un coș de cumpărături......
Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România
Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România
Prețul cărnii de porc la producător și-a mai revenit după luni bune în care a stat sub costurile fermierilor, dar rămâne ...
1,5 milioane de autoturisme chinezești vor fi asamblate în Europa. Spania și Ungaria devin cele mai mari baze de producție pentru constructorii auto chinezi
1,5 milioane de autoturisme chinezești vor fi asamblate în Europa. Spania și Ungaria devin cele mai mari baze de producție ...
Producătorii auto chinezi își extind rapid capacitățile industriale din Europa, iar producția anuală a mărcilor chineze ...
Lovitură pe piața energiei: Un mare furnizor al populației a cumpărat masiv curent scump de la ELCEN pentru la iarnă. Aproape 900 de lei/MWh bandă
Lovitură pe piața energiei: Un mare furnizor al populației a cumpărat masiv curent scump de la ELCEN pentru la iarnă. ...
Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, a scos din nou la vânzare ...