Televiziunea Digi Film se schimbă la faţă

Digi Film, canalul de filme Pay-TV al RCS&RDS, va avea, începând de sâmbătă, o nouă identitate vizuală, mai dinamică şi mai modernă.
Economica.net - vin, 31 aug. 2012, 09:16
Televiziunea Digi Film se schimbă la faţă

Noua imagine a televiziunii, bazată pe o grafică în culori vii, puternice (roşu viu, aprins, negru şi alb), şi pe elemente dinamice, defineşte Digi Film în acord cu evoluţia sa în ultimul an şi cu standardul la care acesta a ajuns.

Lansat în urmă cu circa un an sub sloganul „Spectacolul merge mai departe”, Digi Film a adus telespectatorilor din România cei mai mari actori în cele mai bune filme, într-o gamă de producţii care a acoperit toate genurile şi toate preferinţele telespectatorilor. Digi Film a ajuns astfel în topul preferinţelor telespectatorilor Digi ai programelor de gen, „înregistrând, în rândul acestora, cea mai mare rată medie de vizionare pe zi”, potrivit comunicatului RCS&RDS.

„(…) Digi Film are conţinutul pe care şi l-au dorit telespectatorii Digi TV şi vrem ca prin noua grafică de post să le amintim ce înseamnă atmosfera Digi Film, ce poveste creează şi poate oferi Digi Film. Digi Film este un focus pe valorile cinematografice, actori – imagine, poveste – sentiment. Totul, sub o lupă profesionistă!”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, manager de proiect al Digi Film.

În plus, începând cu această toamnă, Digi Film îşi îmbogăţeşte grila cu peste 200 de noi titluri, de la cele mai importante studiori din lume: Sony, NBC, Warner etc.

Potrivit comunicatului, Digi Film va rămâne şi cel mai accesibil canal de filme Pay-TV (cu plată, n.r.) din România, cei interesaţi putându-l găsi în grilele de programe digitale, analogice şi prin satelit ale RCS&RDS.

RCS&RDS este unul din cei mai importanţi operatori din regiune, furnizând servicii de telecomunicaţii în România, Ungaria, Cehia, Slovacia, Croaţia, Serbia, Spania şi Italia. Compania şi-a dezvoltat propria infrastructură de telecomunicaţii pe suport de fibră optică şi acoperă cu servicii de cablu TV, internet, telefonie fixă şi mobilă peste 200 oraşe din ţară.

În afară de Digi Film, RCS&RDS deţine şi televiziunea de ştiri Digi 24 HD, televiziunile de sport Digi Sport şi canalul Digi TV Info (care difuzează, printre altele, informaţii despre ofertele şi serviciile companiei). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.

Te-ar mai putea interesa și
Danemarca, Ungaria şi România, singurele state membre UE unde a scăzut domeniul serviciilor, în mai – Eurostat
Danemarca, Ungaria şi România, singurele state membre UE unde a scăzut domeniul serviciilor, în mai – Eurostat
Producţia de servicii a crescut cu 2,4% în Uniunea Europeană şi în zona euro în luna mai, comparativ cu perioada similară din 2025, însă Danemarca, Ungaria şi România sunt singurele state......
Orașul din România unde transportul public este sistat de aproape două luni. Caută alt operator să gestioneze serviciul
Orașul din România unde transportul public este sistat de aproape două luni. Caută alt operator să gestioneze serviciul
Consiliul Local Alba Iulia a adoptat, vineri, o hotărâre privind declararea stării de perturbare gravă a serviciului ...
Strabag amenajează la Brașov un parc finanțat din fonduri europene
Strabag amenajează la Brașov un parc finanțat din fonduri europene
Un nou parc va fi amenajat în municipiul Braşov, pe o suprafaţă de aproximativ 30.000 de metri pătraţi, investiţia ...
Anunț important de la hidrologi despre debitul Dunării. Când va începe să crească
Anunț important de la hidrologi despre debitul Dunării. Când va începe să crească
Debitul Dunării, la intrarea în ţară, se situa, vineri, la 1.400 mc/s, însă va exista o tendinţă de creştere până ...