Bursa a scăzut foarte uşor în prima parte a şedinţei, într-o piaţă apatică

Bursa de la Bucureşti a continuat să urmeze linia burselor vest-europene şi a scăzut foarte uşor, cu 0,19%, într-o piaţă apatică, unde tranzacţiile cu acţiuni au cumulat doar 2,5 milioane lei (573.000 de euro).
Economica.net - mar, 04 sept. 2012, 11:07
Bursa a scăzut foarte uşor în prima parte a şedinţei, într-o piaţă apatică

Piaţa a fost pe roşu încă din primele minute, iar volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse, la fel ca în precedentele şedinţe.

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,23%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era cu 0,21% sub nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

La ora 13:00, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în scădere cu 0,35%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în stagnare, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul petrolier, avansa cu 0,26%.

Acţiunile Fondului Proprietatea şi BRD (BRD) au continuat să fie cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 708.000 de lei şi, respectiv, 300.000 de lei. Cele două acţiuni au asigurat 40% din lichiditatea pieţei, de numai 2,5 milioane lei. Preţul titlurilor FP a scăzut cu numai 0,09%, la 0,53 lei, iar acţiunile băncii au coborât cu 0,48%, la 8,25 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,7%. Pieţele aşteaptă publicarea unor date care ar putea arăta că sectorul manufacturier din SUA a oscilat luna trecută între creştere şi scădere.

Investitorii aşteaptă, totodată, şi şedinţa de politică monetară a Băncii Centrale Europene de joi, când urmează să fie stabilit noul program de achiziţii de obligaţiuni suverane, menit să sprijine ţări ca Spania şi Italia, aflate sub presiunea pieţelor financiare.

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a lăsat luni să se înţeleagă că instituţia va cumpăra obligaţiuni suverane pe termen mediu, dar nu prin tipărirea de bani, potrivit unor deputaţi europeni. Draghi s-a exprimat luni după-amiază în Parlamentul European, cu trei zile înainte de o şedinţă de politică monetară a BCE.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...