Vladimir Putin, premiat în China pentru „meţinerea păcii în lume”

Un grup de profesori universitari din China i-a decernat lui Vladimir Putin un "premiu pentru pace", o copie a prestigiosului Nobel, salutând "remarcabilele" talente pacifiste ale premierului rus, în special opoziţia sa faţă de "bombardarea Libiei de către NATO".
Economica.net - mie, 16 nov. 2011, 12:51

Numele laureatului Premiului pentru Pace Confucius a fost anunţat marţi de către unul dintre organizatori, Qiao Damo. Principalii rivali ai lui Putin pentru acordarea acestui premiu au fost cancelarul german Angela Merkel şi părintele orezului hibrid chinezesc Yuan Longping, potrivit Mediafax.

Primul Premiu pentru Pace Confucius a fost atribuit în 2010 fostului vicepreşedinte taiwanez Lien Chan de către o asociaţie chineză necunoscută până la momentul respectiv, după ce disidentul chinez încarcerat Liu Xiaobo primise la Oslo Premiul Nobel pentru Pace.

Pentru aceasta a doua ediţie, cercetătorii şi profesorii care alcătuiesc „juriul” Confucius l-au ales, cu nouă voturi din 16, pe Vladimir Putin, graţie „remarcabilelor sale acţiuni din acest an pentru meţinerea păcii în lume”, a explicat Qiao, un poet.

„În aprilie sau mai, Putin era împotriva ideii ca NATO să bombardeze Libia”, a declarat el.

Acesta a afirmat că ambasada Rusiei în China a fost informată în legătură cu premiul, dar că nu s-a pronunţat.

Premiul pentru Pace Confucius va fi înmânat la Beijing la 9 decembrie, cu o zi înainte de înmânarea Premiului Nobel pentru Pace, la Oslo, atribuit în acest an liberienelor Ellen Johnson Sirleaf şi Leymah Gbowee, precum şi yemenitei Tawakkul Karman.

Organizatorii premiului chinez au afirmat iniţial că asociaţia lor nu are legătură cu Guvernul, după care au susţinut contrariul. Pentru a genera şi mai multă confuzie, Ministerul chinez al Culturii a cerut în septembrie să se înceteze decernarea acestui premiu, o decizie pe care Qiao Damo a contestat-o.

„Cred că Premiul Nobel pentru Pace s-a depărtat prea mult de pace”, a afirmat el. „Valorile occidentale nu sunt perfecte şi este necesară o alternativă”.

Te-ar mai putea interesa și
Mobilizare de exepție a lui Umbrărescu pe un nou șantier de autostradă din România VIDEO, FOTO
Mobilizare de exepție a lui Umbrărescu pe un nou șantier de autostradă din România VIDEO, FOTO
Pe șantierul de pe sencțiunea lipsă din autostrada A1, Margina-Holdea, de care se ocupă Dorinel Umbrărescu, cel mai mare constructor român de drumuri, se montează grinzile la cel mai lung......
Ce este Ordinul de Malta, cum este organizat şi care este misiunea sa
Ce este Ordinul de Malta, cum este organizat şi care este misiunea sa
Ordinul Suveran de Malta este una dintre cele mai vechi instituții ale civilizației occidentale și creștine. Un ordin ...
Intrare pe piața din România: SELI Overseas, care forează cel mai lung tunel de pe Autostrada Sibiu–Pitești, deschide birou la București
Intrare pe piața din România: SELI Overseas, care forează cel mai lung tunel de pe Autostrada Sibiu–Pitești, deschide ...
SELI Overseas a înființat o sucursala locală la București și se pregătește să înceapă din această toamnă lucrările ...
Călin Georgescu nu este membru al Ordinului de la Malta. Anunț al ambasadei
Călin Georgescu nu este membru al Ordinului de la Malta. Anunț al ambasadei
O legitimație prezentată drept document diplomatic al Ordinului de Malta, pe numele lui Călin Georgescu, ar fi fost găsită ...