Lucian Bute are planuri mari: Îmi doresc să mă retrag din box neînvins

Campionul mondial în versiunea IBF, Lucian Bute, a declarat, marţi seară, la o petrecere organizată în cinstea sa la un restaurant din Bucureşti, că îşi doreşte să-şi întemeieze o familie, iar o altă dorinţă ar fi să-şi încheie neînvins cariera de pugilist.
Economica.net - mie, 16 nov. 2011, 13:08

„Îmi doresc să mă retrag din box neînvins şi să am o familie. Oricum trei-patru ani de zile nu vreau să mă retrag de acum încolo”, a spus Bute. Lucian Bute a afirmat că s-a îngrăşat imediat după meciul cu Glen Johnson, iar de sărbători trebuie să fie cumpătat pentru a nu suferi la antrenamente.

„Kilogramele le-am luat imediat după meci, nu a fost nevoie să ajung în România pentru a mă îngrăşa. E foarte obositor şi mai e şi diferenţa de fus orar, mai am nevoie de câteva zile pentru a-mi reveni. Nu ar fi prima oară când aş fi în cantonament de sărbători. De Crăciun şi de revelion sunt liber, iar Larouche îmi permite mai multe, dar nu exagerez, pentru că apoi eu am de suferit”, a subliniat Bute.

Pugilistul român a povestit că părinţii săi nu au ştiut că se apucase de box până când nu a fost nevoit să plece la o competiţie: „A fost o perioadă de trei luni de zile când ai mei nu au ştiut că fac box, ei ştiau că sunt la fotbal. La un moment dat trebuia să plec la o competiţie timp de trei sau patru zile şi a trebuit să-l chem pe antrenorul meu Felix Păun să vorbească cu ei. M-au certat, dar până la urmă au acceptat ceea ce făceam”.

Lucian Bute s-a arătat mulţumit de banii strânşi în urma licitaţiei pentru mănuşile cu care l-a învins pe francezul Jean-Paul Mendy într-o gală organizată la Romexpo.

„10.001 euro reprezintă o sumă interesantă. Sunt foarte mulţumit pentru că aceşti bani vor ajuta foarte mult ca sala de la Pechea să aibă o altă faţă. Banii strânşi vor ajuta la dezvoltarea boxului gălăţean şi românesc”, a explicat Bute.

La petrecerea organizată au participat, printre alţii, preşedintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă, patronul clubului Astra Ploieşti, Ioan Niculae, preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, şi primarul staţiunii Buşteni, Emanoil Savin.

Te-ar mai putea interesa și
Mobilizare de exepție a lui Umbrărescu pe un nou șantier de autostradă din România VIDEO, FOTO
Mobilizare de exepție a lui Umbrărescu pe un nou șantier de autostradă din România VIDEO, FOTO
Pe șantierul de pe sencțiunea lipsă din autostrada A1, Margina-Holdea, de care se ocupă Dorinel Umbrărescu, cel mai mare constructor român de drumuri, se montează grinzile la cel mai lung......
Ce este Ordinul de Malta, cum este organizat şi care este misiunea sa
Ce este Ordinul de Malta, cum este organizat şi care este misiunea sa
Ordinul Suveran de Malta este una dintre cele mai vechi instituții ale civilizației occidentale și creștine. Un ordin ...
Intrare pe piața din România: SELI Overseas, care forează cel mai lung tunel de pe Autostrada Sibiu–Pitești, deschide birou la București
Intrare pe piața din România: SELI Overseas, care forează cel mai lung tunel de pe Autostrada Sibiu–Pitești, deschide ...
SELI Overseas a înființat o sucursala locală la București și se pregătește să înceapă din această toamnă lucrările ...
Călin Georgescu nu este membru al Ordinului de la Malta. Anunț al ambasadei
Călin Georgescu nu este membru al Ordinului de la Malta. Anunț al ambasadei
O legitimație prezentată drept document diplomatic al Ordinului de Malta, pe numele lui Călin Georgescu, ar fi fost găsită ...