Creditorii au decis ca Proges Oradea să îşi continue activitatea

Importatorul şi distribuitorul de materiale pentru amenajări interioare Proges Oradea, intrat în insolvenţă în luna iulie pentru datorii de 100 milioane de euro, îşi va continua activitatea, potrivit strategiei aprobate de adunarea creditorilor.
Economica.net - mar, 25 sept. 2012, 13:32
Creditorii au decis ca Proges Oradea să îşi continue activitatea

Astfel, Proges, alături de Casa de Insolvență Transilvania, administratorul judiciar al companiei, vor propune un plan de reorganizare care va permite firmei menţinerea pe piaţă păstrarea locurilor actuale de muncă.

„Decizia creditorilor vine să întărească intenţia conducerii societăţii şi a administratorilor judiciari de a salva afacerea şi de a scoate Proges din insolvenţă într-un timp cât mai scurt. Cu un plan de reorganizare adecvat situaţiei economice actuale, credem că perspectivele de reorganizare ale companiei sunt foarte bune”, a declarat, într-un comunicat, Radu Lotrean, asociat fondator al Casei de Insolvenţă Transilvania.

Proges a intrat în insolvenţă în iulie 2012, ca urmare a unei serii de factori externi şi interni, cum ar fi reducerea sau anularea limitelor de credit, recuperarea cu întârziere a încasărilor din piaţă, reducerea vânzărilor pe fondul crizei economice, dar şi creşterea numărului de firme de construcţii şi clienţi revânzători aflaţi în insolvenţă.

Potrivit tabelului prelimiar al creanţelor firma are datorii de peste 450 de milioane de lei (circa 100 milioane de euro), principalii creditori fiind UniCredit Ţiriac Bank, BCR şi Alpha Bank.

Creanţele reale pe care creditorii le au de recuperat de la societate sunt de aproximativ 44 milioane euro. Diferenţa dintre aceasta valoare şi totalul creanţelor înscrise în tabelul preliminar al creanţelor este reprezentată de creanţe sub condiţie ale codebitorilor care au garantat împrumuturile societăţii.

„Până în acest moment, măsurile adoptate în urma graficului de optimizare a activităţii au generat rezultate bune pentru companie”, se menţionează în comunicat.

Proges este distribuitor de materiale pentru amenajări interioare, parchet laminat, parchet masiv şi stratificat, mochetă, covoare, pardoseli PVC, uşi de interior, perdele, draperii şi tapet. Proges are 25 de magazine şi centre logistice, precum şi o reţea de peste 1000 de clienţi revânzători în toată ţara.

Compania este deţinută de oamenii de afaceri Cristian Copăcean, Sim Cristian Ovidiu şi Ilonta Claudiu.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Românii de la Viarom Construct au așernut asfalt noaptea pe secțiunea mega-viaductelor a turcilor de la Ozaltin
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Românii de la Viarom Construct au așernut asfalt noaptea pe secțiunea mega-viaductelor ...
Turcii de la Ozaltin au apelat la compania românească Viarom Construct pentru lucrări de asfaltare a secțiunii mega-viaductelor din Autostrada A3 Transilvania, potrivit unor imagini postate de......
VIDEO Calea ferată Cluj – Oradea: Italienii de la Salcef anunță că azi s-a redeschis circulația pe o linie modernizată de 9,5 kilometri
VIDEO Calea ferată Cluj – Oradea: Italienii de la Salcef anunță că azi s-a redeschis circulația pe o linie modernizată ...
Luni, 9 noiembrie, a fost redeschisă circulația feroviară pe firul 1 între Tileagd și Oșorhei, în urma renovării ...
Anunț oficial al One United,  unul dintre giganții români  din imobiliare. Au intrat în Miami, SUA. Ce partener are One
Anunț oficial al One United, unul dintre giganții români din imobiliare. Au intrat în Miami, SUA. Ce partener are One
Parteneriatul marchează intrarea companiei ONE pe piaţa imobiliară din Miami şi extinderea prezenţei sale în SUA, după ...
UPDATE ULTIMA ORĂ FOTO Directorul tehnic va fi înlocuit, se va face anchetă. Centrala de la Cernavodă s-a oprit iar, în această seară. Ce urmează și care este motivul
UPDATE ULTIMA ORĂ FOTO Directorul tehnic va fi înlocuit, se va face anchetă. Centrala de la Cernavodă s-a oprit iar, ...
În după amiaza zilei de astăzi, datele în timp real ale Transelectrica arată că România nu mai are producție nucleară. ...