Daniel Constantin: Agenţia Domeniilor Statului ar putea fi un jucător pe piaţa funciară din România

Agenţia Domeniilor Statului (ADS) ar putea fi, din 2014, un jucător pe piaţa funciară din România, urmând să dea avize persoanelor fizice străine care vor să cumpere teren pe piaţa locală pe baza condiţiilor impuse de statul român, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - lun, 15 oct. 2012, 14:31
Daniel Constantin: Agenţia Domeniilor Statului ar putea fi un jucător pe piaţa funciară din România

„În perspectiva liberalizării pieţei funciare din 2014, Ministerul Agriculturii va pregăti o agenţie, începând de anul viitor, cel mai probabil Agenţia Domeniilor Statului, care va fi un fel de jucător pe piaţa funciară. Agenţia va da un aviz pentru persoanele fizice străine care vor să cumpere teren în România, după modelul altor state membre”, a spus Constantin.

Acesta a arătat că unele state membre au impus o limită de suprafaţă la cumpărarea terenurilor agricole, iar altele au condiţionat existenţa experienţei în domeniul agricol.
„Unele state membre au impus o limită de suprafaţă, atunci când vine vorba de cumpărarea terenurilor, iar altele au condiţionat acest lucru de existenţa experienţei în domeniul agricol la trei sau cinci ani. După acest model vom lua şi noi anumite măsuri pentru a limita şi a oferi competitivitate fermierilor români, în raport cu ceilalţi agricultori de pe piaţa UE, care vor veni cu un capital mult mai mare pe piaţa românească”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Intenţiile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) în momentul de faţă sunt de a limita achiziţia de terenuri agricole la 500 de hectare, iar experienţa în domeniul agricol să fie de cinci ani.

Pe de altă parte, ministrul Agriculturii a menţionat că în România trebuie creat şi un mediu propice pentru cei care vor să investească în agricultură.
„Trebuie să creăm un mediu propice pentru ca investitorii să vină în România, condiţia este ca taxele şi impozitele să fie plătite în ţară, iar profitul să nu fie externalizat”, a mai spus Constantin.

Oficialul MADR a subliniat că în momentul de faţă nu pot fi făcute modificări pe tratatul de aderare pentru a interzice vânzarea terenurilor agricole pentru străini după 2014 pentru că ar însemna o nouă ratificare a tratatului de celelalte 26 de state membre.
”În momentul de faţă persoanele fizice străine nu au în proprietate teren, iar piaţa se va liberaliza conform tratatului de aderare pe care îl avem semnat şi pe care nu putem face modificări pentru ca ar însemna ratificarea în cele 26 de state, lucru care ar dura dincolo de 2014 şi nu avem garanţia că se poate face efectiv acest lucru”, a mai spus Constantin.

Până la finele lui 2013, străinii – persoane fizice nu pot cumpăra terenuri agricole în România, decât dacă sunt firme cu acţionariat străin, considerate astfel persoane juridice române. La ora actuală, circa 8% din suprafaţa arabilă a României este utilizată de cetăţeni străini, care au cumpărat în conformitate cu prevederile legale sau au concesionat suprafeţele de teren cu cele două condiţionări care se regăsesc în Codul Civil. Astfel, pentru persoanele fizice există obligativitatea de a avea domiciliul în România, iar pentru persoanele juridice sau asociaţii de a avea sediul în România dacă doresc să deţină teren sau să-l lucreze.

Potrivit datelor MADR, suprafaţa agricolă deţinută de străini în România la finele lui 2011 se ridica la peste 700.000 de hectare, reprezentând 8,5% din suprafaţa arabilă a României. Într-un clasament al cumpărătorilor de teren în România, pe primele locuri se află Italia, cu 24,29%, urmată de Germania cu 15,48% şi de ţările arabe cu 9,98%. Totodată, Ungaria deţinea 8,17% din cele peste 700.000 de hectare de teren agricol cumpărat în România, Spania (6,22%), Austria (6,13%), Danemarca (4,52%), Grecia şi Olanda câte 2,4% şi Turcia 0,78%.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul canadian de cinematografe Cineplex a lansat o schimbare strategică și a numit un nou director general
Lanțul canadian de cinematografe Cineplex a lansat o schimbare strategică și a numit un nou director general
Operatorului canadian de cinematografe Cineplex Inc a lansat o revizuire strategică. în urma căreia s-ar putea ajunge la o vânzare, şi a anunţat un nou director general care îl va înlocui pe......
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Am parcurs cel mai recent raport interimar al OECD, sugestiv intitulat Weathering Successive Shocks. Dincolo de prognozele ...
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. Europa este ţinta unui război hibrid
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. ...
Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ţinta unui război hibrid care cuprinde atacuri ...
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii de rezervare înapoi dacă nu-ți place casa
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii ...
Dezvoltatorul de locuințe Impact Developer & Contractor vine cu o premieră pe piața imobiliară. Similar testelor cu mașinile, ...