Romney a colectat o sumă record în septembrie, dar mai puţin decât Obama

Candidatul republican la Casa Albă Mitt Romney a anunţat luni că a colectat 170 de milioane de dolari în septembrie, o sumă record în cadrul campaniei sale, dar mai mică decât cele 181 de milioane colectate de către Barack Obama în aceeaşi perioadă, relatează AFP.
Economica.net - mar, 16 oct. 2012, 07:32
Romney a colectat o sumă record în septembrie, dar mai puţin decât Obama

Romney şi Partidul Republican dispun în prezent de o rezervă de 191 de milioane de dolari, potrivit unui comunicat emis de echipa sa de campanie, bani care vor fi utilizaţi pentru achiziţionarea de timpi de antenă până la alegerile de la 6 noiembrie.

Septembrie marchează o creştere cu jumătate a încasărilor taberei lui Romney, în comparaţie cu august (111 milioane de euro), o evoluţie normală odată cu apropierea datei alegerilor.

Un sfert din suma colectată (43 de milioane de dolari) provin din donaţii în valoare de până în 250 de dolari. Aproximativ 1,8 milioane de persoane au făcut donaţii de acest tip campaniei lui Obama (98% dintre contribuţii sunt în valoare de mai puţin de 250 de dolari), în timp ce Mitt Romney a primit doar un sfert din donaţii în valoare de până în 250 de dolari. Acest lucru demonstrează supremaţia democraţilor în privinţa donatorilor modeşti şi succesul republicanilor în rândul contributorilor conservatori bogaţi.

Romney a participat în septembrie la 23 de serate şi a colectat fonduri private, atrăgând criticile unora din tabăra sa, care reclamă mai multe reuniuni publice. Obama a organizat în aceeaşi perioadă 13 evenimente de acest fel.

Donaţiile oferite în vederea asistării la aceste evenimente ating, în general, suma de câteva mii de dolari pentru o recepţie şi până la 50.000 de dolari pentru o recepţie ca cea organizată la Washington pe 27 seprembrie, la Hotelul Renaissance, la care a fost prezent directorul-preşedinte general al grupului hotelier Marriott, Bill Marriott, la care suma strânsă de la invitaţi a fost de cinci milioane de dolari.

În cadrul uneia dintre aceste reuniuni, în mai, în Florida, Romney a vorbit despre cei 47% dintre americani care nu plătesc impozite şi care au o mentalitate de „victime”, în timp ce era filmat cu o cameră ascunsă.

În acest an, în campania lui Mitt Romney au fost cheltuiţi mai puţini bani decât în campania lui Barack Obama, dar echipa sa a beneficiat de ajutorul unor comitete de susţinere exterioare, finanţate de către conservatori bogaţi, sume care le-au depăşit cu mult pe cele cheltuite de către comitetele democrate.

Incluzând toate cheltuielile cu publicitatea, conservatorii au obţinut o forţă superioară celei a democraţilor.

Cei doi candidaţi urmează să prezinte situaţia financiară a campaniilor lor pentru luna septembrie la Comisia Federală Electorală până sâmbătă. Doar în baza acestor rapoarte va putea să fie realizată o comparaţie precisă a finanţării celor două campanii.

Te-ar mai putea interesa și
Premier Energy Group îl numește pe fostul director general al BVB Adrian Tănase în funcția de membru interimar al Consiliului de Administrație
Premier Energy Group îl numește pe fostul director general al BVB Adrian Tănase în funcția de membru interimar al Consiliului ...
Compania Premier Energy Group anunță numirea lui Adrian Tănase, CFA, în funcția de membru interimar al Consiliului de Administrație, începând cu data de 17 iulie 2026, în urma demisiei......
Ilie Bolojan le-a spus sindicatelor că PNL va vota Legea salarizării în varianta agreată cu Comisia Europeană
Ilie Bolojan le-a spus sindicatelor că PNL va vota Legea salarizării în varianta agreată cu Comisia Europeană
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, le-a dat asigurări, joi, reprezentanţilor confederaţiilor sindicale, că PNL va vota ...
MIPE: Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi a fost atacată cibernetic și nu poate fi accesată
MIPE: Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi a fost atacată cibernetic și nu poate fi accesată
Aplicaţia Achiziţii Beneficiari Privaţi, dedicată derulării procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi ...
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și UE
Grupul BEI aprobă finanțări noi de peste 17 miliarde de euro, inclusiv pentru energia nucleară a României și punctele ...
Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) a aprobat finanțări noi în valoare 17,4 miliarde de euro pentru consolidarea ...