Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de marţi în creştere după ce doi parlamentari germani au declarat că Germania este deschisă faţă de o eventuală solicitare a Spaniei pentru o linie preventivă de credit din partea fondului european de salvare, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 16 oct. 2012, 18:41
Acţiunile europene au închis în creştere

Piaţa a fost susţinută şi de creşterea peste aşteptări a încrederii investitorilor în economia germană, în octombrie.

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 1,1%, fiind pentru prima oară când creşte timp de două şedinţe consecutiv, după 12 septembrie.

„Acţiunile europene vor avea o evoluţie pozitivă pentru restul anului, avansul urmând să fie limitat la 5%-6%. Riscurile politice vor fi reevaluate în următoarele săptămâni, iar pieţele se vor concentra din nou pe problema creşterii economice”, a declarat Benoit Peloille, analist la Natixis.

Doi parlamentari marcanţi ai Partidului Creştin Democrat al cancelarului german Angela Merkel au spus că Germania este deschisă faţă de o solicitare a Spaniei de sprijin preventiv de la fondul european de salvare, marcând astfel o schimbare de poziţie din partea ministrului de Finanţe Wolfgang Schaeuble, care se opunea unui program suveran de susţinere.

Indicii naţionali au crescut pe 16 din cele 18 pieţe de capital din Europa Occidentală.

FTSE 100 a urcat la Londra cu 1,1%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1,7%, iar CAC 40 al bursei din Paris cu 1,8%.

Indicele titlurilor bancare a avut cele mai bune performanţe în rândul celor 19 categorii incluse în Stoxx 600.

Acţiunile BNP Paribas au avansat cu 3,7%, Deutsche Bank cu 3,5%, iar Banco Santander cu 3,9%.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...