Tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea au salvat din nou lichiditatea bursei

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu doar 0,15% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă în care cotaţiile au fluctuat foarte uşor, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse de acţiuni, iar lichiditatea a fost asigurată în proporţie de peste 80% de transferurile cu titlurile Fondului Proprietatea (FP).
Economica.net - vin, 02 nov. 2012, 12:22
Tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea au salvat din nou lichiditatea bursei

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,24%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era cu 0,29% sub nivelul de joi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în stagnare, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, se plasa cu 0,44% peste ziua anterioară.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în scădere cu 0,18%.

Operaţiunile din prima parte a şedinţei au cumulat 6,9 milioane lei (1,5 milioane euro), valoare de aproape trei ori peste rulajul din perioada similară a şedinţei precedente, de 2,5 milioane lei (567.000 de euro).

Totuşi, peste 80% din lichiditatea de vineri a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea, de 5,7 milioane lei. Aproape jumătate din rulajul titlurilor Fondului Proprietatea a fost reprezentat de o tranzacţie realizată cu puţin înainte de ora 11:00, pentru suma de 2,7 milioane lei.

La mijlocul şedinţei, acţiunile FP erau în creştere cu doar 0,09%, la 0,5415 lei.

Investitorii nu au avut o direcţie clară nici de pe pieţele vest-europene, care au deschis indecis şedinţa de vineri, investitorii fiind precauţi înainte de anunţarea datelor privind piaţa muncii din Statele Unite. La jumătatea şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Londra şi Frankfurt erau în stagnare, iar piaţa de la Paris era în scădere cu 0,16%.

Te-ar mai putea interesa și
Unde este cel mai bun restaurant din lume
Unde este cel mai bun restaurant din lume
Restaurantul Asador Etxebarri din Atxondo, Spania, a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume în clasamentul The World's 50 Best Restaurants, ale cărui rezultate au fost anunţate la Lima, în......
Bateriile de stocare a energiei din Bulgaria spulberă toate recordurile mondiale. Au peste 6 GW cu 19 GWh și au pus inclusiv stocare de opt ore
Bateriile de stocare a energiei din Bulgaria spulberă toate recordurile mondiale. Au peste 6 GW cu 19 GWh și au pus inclusiv ...
Raportat la dimensiunea sistemului său electric, la vârfurile de consum, la populație și la economie, Bulgaria are de ...
200 de milioane de euro pentru un nou spital de copii în România. Unde e și cine va beneficia
200 de milioane de euro pentru un nou spital de copii în România. Unde e și cine va beneficia
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, sâmbătă, la Cluj, că proiectul de construire a Spitalului Clinic ...
Cum a ajuns o familie din Gherla să producă ulei de măsline într-o zonă specială din Grecia. Vânzări de zeci de tone anual
Cum a ajuns o familie din Gherla să producă ulei de măsline într-o zonă specială din Grecia. Vânzări de zeci de tone ...
Un hectar de livadă de măslini din soiul Koroneiki, cultivate în regiunea Messara din sudul insulei Creta, costă între ...