Toyota va plăti 25,5 milioane dolari unor acţionari afectaţi de rechemările masive din 2009

Grupul japonez Toyota va plăti 25,5 milioane de dolari pentru despăgubirea unor acţionari afectaţi de scăderea cotaţiei titlurilor, după rechemările masive de automobile în service, de la sfârşitul anului 2009, relatează AFP.
Economica.net - J, 15 nov. 2012, 16:26
Toyota va plăti 25,5 milioane dolari unor acţionari afectaţi de rechemările masive din 2009

Acordul, prezentat unui tribunal din Los Angeles, are rolul de despăgubească mai multe mii de acţionari care au cumpărat titluri ale grupului Toyota în perioada 10 mai 2005-2 februarie 2010. Documentul necesită aprobarea unui judecător federal.

Avocaţii acţionarilor au precizat că reclamanţii sperau să obţină despăgubiri de maximum 124 de milioane de dolari.

Acordul a avut loc cu puţin înainte ca Toyota să recheme, în această săptămână, 2,77 milioane de vehicule la nivel mondial pentru remedierea unor probleme la direcţie şi la pompa de apă.

Noul program de inspecţie şi remediere a defecţiunilor vizează unele modele hibrid şi pe benzină ale producătorului auto nipon, între care Prius şi Corolla.

La sfârşitul lui 2009 şi începutul lui 2010, Toyoa a traversat una dintre cele mai grave crize din istoria companiei, rechemând în service aproape 9 milioane de vehicule la nivel mondial, pentru diverse probleme tehnice, în special riscul blocării pedalei de acceleraţie.

Te-ar mai putea interesa și
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul cu CANAL+ CONTENT......
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit ...
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, a deschis al patrulea restaurant din Oradea, o unitate ...
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a deschis prima unitate Hanu’ Berarilor din afara ...