Bursa a avansat cu 0,9% în prima parte a şedinţei, pe un rulaj în creştere semnificativă

Bursa de la Bucureşti a avansat cu 0,93% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă în care tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP) şi mai multe deal-uri au ridicat lichiditatea de zece ori, la 19,2 milioane lei.
Economica.net - J, 29 nov. 2012, 11:45
Bursa a avansat cu 0,9% în prima parte a şedinţei, pe un rulaj în creştere semnificativă

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în urcare cu 1,27%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 1,41% peste ziua precedentă. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP).

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 1,25%, iar indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 1,66%.

Totodată, indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,78%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 19,2 milioane lei (4,2 milioane euro), valoare cu mult peste rulajul din perioada similară a şedinţei precedente, de 1,9 milioane lei (417.000 de euro). Rulajul de joi a fost asigurat în proporţie de 78% de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea (4,6 milioane lei), OMV Petrom (4,4 milioane lei), precum şi de deal-uri cu titlurile Carbochim, SIf Oltenia, SIF Banat-Crişana, Banca Transilvania, SIF Moldova, BRD şi SIF Transilvania.

Cea mai mare valoare a deal-urilor a fost înregistrată de acţiunile Carbochim, unde titluri reprezentând 10,48% din firmă au fost transferate în primele zece minute ale şedinţei, pentru 3,3 milioane lei. Deal-urile cu celelalte acţiuni au avut valori cuprinse între 256.000 de lei şi 710.000 de lei.

Trei tranzacţii negociate au fost realizate şi cu acţiuni OMV Petrom, în valoare cumulată de 2 milioane lei. Cele mai mari pachete au fost transferate la preţul de 0,37 lei, similar cotaţiei la care BERD a vândut miercuri 0,4% din acţiunile companiei, pentru 84,9 milioane lei (18,8 milioane euro). Al treilea transfer a fost realizat la un preţ cu 14% peste închiderea de miercuri.

Pe piaţa principală, acţiunile OMV Petrom au consemnat al doilea rulaj, de 2,4 milioane lei, iar preţul a crescut cu 2,31%, la 0,399 lei.

Titlurile Fondului Proprietatea au rămas cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 4,6 milioane lei, iar preţul a avansat cu 1,32%, la 0,537 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, marile pieţe europene erau în creştere cu până la 1%, pe fondul optimismului investitorilor după ce preşedintele Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, care a indicat că negocierile dintre Congres şi Casa Albă privind deficitul bugetar al SUA înregistrează progrese.

Te-ar mai putea interesa și
Industria evenimentelor de business își va dubla valoarea până în 2035: cum alegi partenerul de event management fără să plăteși scump lecțiile învățate la final
Industria evenimentelor de business își va dubla valoarea până în 2035: cum alegi partenerul de event management fără ...
Industria evenimentelor de business a depășit 1000 de miliarde de dolari la nivel global în 2025, conform datelor publicate de Events Industry Council și Oxford Economics, iar prognoza Allied......
Christine Lagarde avertizează cu privire la riscurile reprezentate de AI la adresa stabilități financiare. „Șapte companii IT valorează acum aproape o treime din piaţa bursieră din SUA”
Christine Lagarde avertizează cu privire la riscurile reprezentate de AI la adresa stabilități financiare. „Șapte ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a avertizat miercuri cu privire la riscurile reprezentate ...
România nu va deveni niciodată Polonia. Iar comparația poate face României mai mult rău decât bine
România nu va deveni niciodată Polonia. Iar comparația poate face României mai mult rău decât bine
La paritatea puterii de cumpărare, PIB-ul pe cap de locuitor al României s-a situat la 49.077 de dolari în 2024, față ...
Cafea la 27 de euro pe litoralul din Bulgaria: Mai merită să meargă românii acolo în vacanță? Ce spun chiar bulgarii
Cafea la 27 de euro pe litoralul din Bulgaria: Mai merită să meargă românii acolo în vacanță? Ce spun chiar bulgarii
Sezonul estival debutează cu tensiuni pe litoralul bulgăresc, o destinație tradițională pentru turiștii români, unde ...