Guvernul vrea să acorde studenţilor zi liberă pe 10 decembrie

Guvernul vrea să declare ziua de luni, 10 decembrie 2012, drept zi liberă în universităţi, astfel încât studenţii care învaţă în alte zone decât cele de domiciliu să aibă posibilitatea să voteze la alegerile parlamentare în localităţile lor şi să poată reveni în timp util, marţi, la cursuri.
Economica.net - S, 01 dec. 2012, 08:28

Solicitarea pentru acordarea unei astfel de zi libere i-a fost adresată premierului Victor Ponta, sâmbătă dimineaţa, de către unul dintre tinerii care vizitau sediul Guvernului cu ocazia „Zilei Porţilor Deschise”, iar ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, a sunat la ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru a întreba dacă este posibil ca ziua de luni, 10 decembrie, să fie declarată zi liberă pentru studenţi. Răspunsul primit din partea ministrului de resort a fost favorabil.

„Stroe a sunat-o pe doamna ministru să vadă dacă este posibil şi înţeleg că ar fi posibil. Este vorba de studenţii care nu stau în oraşul în care este universitatea şi care vor să meargă să voteze. Nu îmi doresc decât să voteze cât mai multă lume, pentru că este un vot important. Nu spun cu cine, important este să voteze”, a spus Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Distribuitorii de energie ar vrea să încheie contracte pe termen lung cu “regenerabilii” pentru consumul rețelelor, dar se tem că ANRE nu le va recunoaște costurile
Distribuitorii de energie ar vrea să încheie contracte pe termen lung cu “regenerabilii” pentru consumul rețelelor, ...
Firmele de distribuție a energiei electrice ar dori să încheie contracte directe de achiziție de energie electrică de la producătorii din regenerabil, efectul benefic fiind atât susțierea de......
Marea Britanie – Inflaţia a rămas la cel mai redus nivel din ultimele 13 luni
Marea Britanie – Inflaţia a rămas la cel mai redus nivel din ultimele 13 luni
Rata inflaţiei în Marea Britanie s-a menţinut în mod neaşteptat la 2,8% în mai, neschimbată faţă de cel mai scăzut ...
FOTO Imperiul hotelier fondat de unul dintre cei mai mari proprietari din România devine Unita Hotels: plan de investiții de 11 milioane de euro
FOTO Imperiul hotelier fondat de unul dintre cei mai mari proprietari din România devine Unita Hotels: plan de investiții ...
Unita Turism Holding, fondată în 2000 de către Josef Goschy, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România, ...
Israelul atacă din nou în sudul Libanului, în ciuda acordului dintre SUA şi Iran
Israelul atacă din nou în sudul Libanului, în ciuda acordului dintre SUA şi Iran
Israelul a lansat miercuri dimineaţa mai multe lovituri asupra Libanului, în special în regiunile Nabatieh şi Kfar Tebnit, ...