Bursa a deschis în creştere uşoară, însă rulajele au rămas reduse

Bursa de la Bucureşti a avansat cu 0,24% la deschiderea şedinţei, într-o piaţă apatică şi unde au fost realizate tranzacţii cu acţiuni emise de doar 14 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale, în valoare de numai 743.000 de lei.
Economica.net - lun, 03 dec. 2012, 08:59
Bursa a deschis în creştere uşoară, însă rulajele au rămas reduse

După primele minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,39%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,49% peste şedinţa precedentă. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP).

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,52%, iar indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 0,66%.

La ora 10:15, indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, era în imediata apropiere a nivelului de joi.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 743.000 de lei (165.000 de euro), valoare cu mult sub rulajul din prima jumătate a şedinţei precedente, de 7 milioane lei (1,5 milioane euro). Lichiditatea de joi a fost asigurată în proporţie de 95% de trei deal-uri cu 10,5% din acţiunile Carbochim (3,3 milioane lei), precum şi de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea (1,7 milioane lei) şi cu titlurile OMV Petrom (1,5 milioane lei).

În şedinţa de luni, acţiunile SIF Transilvania (SIF3) şi Fondul Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 346.000 de lei şi, respectiv, de 136.000 de lei. Aceste titluri au asigurat, astfel, aproape două treimi din rulajul pieţei.

Titlurile SIF Transilvania au avansat cu 1,64%, la 0,65 lei, iar acţiunile Fondului Proprietatea au crescut cu 0,37%, la 0,539 lei.

Bursele vest-europene au deschis şedinţa în creştere cu până la 0,2%, investitorii aşteptând publicarea unor date privind industria manufacturieră din zona euro, care vor da unele semne privind evoluţia economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Unde este cel mai bun restaurant din lume
Unde este cel mai bun restaurant din lume
Restaurantul Asador Etxebarri din Atxondo, Spania, a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume în clasamentul The World's 50 Best Restaurants, ale cărui rezultate au fost anunţate la Lima, în......
Bateriile de stocare a energiei din Bulgaria spulberă toate recordurile mondiale. Au peste 6 GW cu 19 GWh și au pus inclusiv stocare de opt ore
Bateriile de stocare a energiei din Bulgaria spulberă toate recordurile mondiale. Au peste 6 GW cu 19 GWh și au pus inclusiv ...
Raportat la dimensiunea sistemului său electric, la vârfurile de consum, la populație și la economie, Bulgaria are de ...
200 de milioane de euro pentru un nou spital de copii în România. Unde e și cine va beneficia
200 de milioane de euro pentru un nou spital de copii în România. Unde e și cine va beneficia
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, sâmbătă, la Cluj, că proiectul de construire a Spitalului Clinic ...
Cum a ajuns o familie din Gherla să producă ulei de măsline într-o zonă specială din Grecia. Vânzări de zeci de tone anual
Cum a ajuns o familie din Gherla să producă ulei de măsline într-o zonă specială din Grecia. Vânzări de zeci de tone ...
Un hectar de livadă de măslini din soiul Koroneiki, cultivate în regiunea Messara din sudul insulei Creta, costă între ...