Săptămâna aceasta se fac primele plăţi pentru ajutoarele de încălzire, de 13,5 milioane lei

Plata ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, aferente actualului sezon rece, a fost devansată pentru perioada 7 - 21 decembrie, astfel că primii bani, totalizând circa 13,5 milioane lei, vor ajunge la beneficiari până la sfârşitul acestei săptămâni, se arată într-un comunicat al Ministerului muncii, Familiei şi Protecţiei sociale (MMFPS), remis marţi AGERPRES.
Economica.net - mar, 04 dec. 2012, 18:41
Săptămâna aceasta se fac primele plăţi pentru ajutoarele de încălzire, de 13,5 milioane lei

Până la sfârşitul acestei săptămâni vor beneficia de ajutor circa 338.000 de familii, aflate în 60% din totalul localităţilor din ţară, urmând ca pentru restul beneficiarilor, plata ajutoarelor de încălzire să se efectueze până pe 21 decembrie

Primele plăţi în sumă de circa 13,5 milioane lei vor fi efectuate către cetăţenii din localităţile care – până la data de 3 decembrie 2012 – au transmis situaţia cu beneficiarii de ajutoare de încălzire a locuinţei cu lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri.

Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu energie termică şi gaze naturale vor fi plătite, ca în fiecare an, direct furnizorilor, pe măsura primirii de la aceştia a situaţiilor, confirmate de primar, privind cuantumul efectiv al ajutorului în funcţie de consumul înregistrat, precizează MMFPS.

Prin OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, s-a reglementat acordarea – în beneficiul populaţiei potenţial vulnerabile – a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.

Persoanele care – până pe data de 20 noiembrie – au depus cereri pentru a primi ajutoare de încălzire a locuinţei cu lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri vor primi, în cursul lunii decembrie, suma aferentă ajutorului, potrivit reglementărilor în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de luni dimineaţa
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de luni dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de luni, ora 10:00, până marţi, ora 10:00, în cea mai mare......
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru ...
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează ...
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...