Val de frig în Balcani. Câte persoane şi-au pierdut viaţa

Cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa în ultimele zile în Balcani, din cauza valului de frig însoţit de căderi abundente de zăpadă, au anunţat surse oficiale, informează AFP.
Economica.net - lun, 10 dec. 2012, 19:16
Val de frig în Balcani. Câte persoane şi-au pierdut viaţa

În Bosnia, doi bărbaţi au murit în noaptea de duminică spre luni, temperaturile coborând până la minus 24 de grade Celsius la Sokolac (est), unde mai multe municipalităţi nu mai au curent electric.

Trei persoane au murit din cauza frigului de sâmbătă în Serbia unde s-au înregistrat importante căderi de zăpadă şi rafale de vânt care au paralizat ţara. Armata a intervenit folosind tancuri pentru degajarea drumurilor.

În Croaţia, serviciile de urgenţă au găsit luni într-o pădure corpul unui om care murise de frig. Alte patru persoane care sufereau de maladii cronice au murit la sfârşitul săptămânii trecute, frigul deteriorând starea lor de sănătate, au indicat surse medicale croate.

Te-ar mai putea interesa și
Tinerii fermieri pot primi până la 200.000 de euro din bani europeni pentru a face investiții în ferme
Tinerii fermieri pot primi până la 200.000 de euro din bani europeni pentru a face investiții în ferme
Șefii de exploatații agricole cu vârsta de cel mult 40 de ani care sunt șefi de exploatație pot primi până la 200.000 de euro pentru proiecte de investiții ce vizează realizarea sau......
Putin a pus activele din Rusia ale Nestle, Auchan şi Leroy Merlin sub administrare specială
Putin a pus activele din Rusia ale Nestle, Auchan şi Leroy Merlin sub administrare specială
Activele ruseşti ale multinaţionalei elveţiene Nestle, ale lanţului francez de retail Auchan şi ale fostului grup de ...
Cum arată acum primul tunel de autostradă din România, cel de pe autostrada A1 Sibiu-Pitești, care va fi dat curând în trafic. VIDEO cu traversararea integrală
Cum arată acum primul tunel de autostradă din România, cel de pe autostrada A1 Sibiu-Pitești, care va fi dat curând ...
Pe cunoscutul canal de YouTube Răducu P. Drum a fost postat un material video în care se arată ultimele lucrări de la ...
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 11,2%, ca serie brută, în primele şapte luni. Cel mai mare avans, la rezidenţiale- date INS
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 11,2%, ca serie brută, în primele şapte luni. Cel mai mare avans, la ...
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele şapte luni din 2026, faţă de perioada similară din 2025, ca ...