Hidroelectrica nu trebuie să plătească penalităţi de 41 milioane lei către Nuclearelectrica

Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia formulată de Nuclearelectrica împotriva deciziei administratorului judiciar Euro Insol al Hidroelectrica de respingere a acordării sumei de 41 milioane lei solicitată de operatorul centralei de la Cernavodă cu titlu de penalităţi de întârziere, potrivit unui comunicat transmis marţi de Hidroelectrica.
Economica.net - mie, 19 dec. 2012, 12:01
Hidroelectrica nu trebuie să plătească penalităţi de 41 milioane lei către Nuclearelectrica

Prin declaraţia iniţială de creanţă, Nuclearelectrica a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 28,773 milioane lei, reprezentând datorii scadente, care au fost acceptate de către Euro Insol, şi cu penalităţi de întârziere în cuantum de 41,163 milioane lei, care au fost respinse ca nedatorate de către administratorul judiciar. Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia Nulearelectrica în 17 decembrie 2012.

De asemenea, Tribunalul a respins alte două contestaţii ale creditorilor Hidroelectrica împotriva Tabelului preliminar. Este vorba despre contestaţia formulată de creditorul Sind Tour Operator SRL, care avea ca obiect înscrierea în Tabelul preliminar cu suma de 17.374 lei. Contestaţia formulată în comun de mai multe persoane fizice, care solicitau despăgubiri pentru exproprierile din judeţul Hunedoara a fost, de asemenea, respinsă.

Euro Insol a acceptat în tabelul preliminar creanţe de 3,5 miliarde lei, a respins creanţe de 1,1 miliarde lei şi a admis sub condiţia prezentării unor documente contabile justificative creanţe de 800 milioane lei. Acest fapt a generat 74 de contestaţii din partea creditorilor nemulţumiţi de decizia administratorului judiciar.

Tribunalul Bucureşti a judecat 15 contestaţii, din care 13 au fost respinse şi două au fost admise la solicitarea administratorului judiciar, întrucât ulterior întocmirii tabelului preliminar şi până la momentul judecării contestaţiilor cei doi creditori au prezentat documente din care rezultă existenţa şi întinderea creanţei. Valoarea contestaţiilor respinse totalizează 45 milioane lei, iar a celor admise 111.846 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Impulsionată de o creştere bruscă a preţurilor la energie, inflaţia şi-a continuat tendinţa ascendentă în august, în Germania, ceea ce conferă noi argumente pentru o majorare a dobânzii......
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Transportatorul aerian Wizz Air anunță astăzi că introduce în programul său o nouă rută care va conecta Târgu Mureș ...
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai dura însă
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai ...
Prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, la Târgu Mureş, că în zilele următoare Romgaz va semna efectiv ...
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente unui contract pentru serviciile publice oferite, pentru simplul fapt că acel contract nu există
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente ...
Operatorul Ferotrafic - TFI nu a încheiat cu statul, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), un contract de servicii ...