Deutsche Bank, Depfa Bank, JP Morgan, condamnate într-un caz privind vânzarea unor produse derivate

Un tribunal din Milano a condamnat Deutsche Bank, Depfa Bank, JP Morgan şi UBS la confiscarea unor fonduri cumulate de peste 90 milioane de euro şi la amenzi de câte un milion de euro, într-un caz legat de vânzarea unor produse derivate primăriei din Milano.
Economica.net - mie, 19 dec. 2012, 19:41
Deutsche Bank, Depfa Bank, JP Morgan, condamnate într-un caz privind vânzarea unor produse derivate

„Este o sentinţă istorică prin care se recunoaşte principiul fundamental că băncile trebuie să dea dovadă de transparenţă în operaţiunile cu administraţiile publice”, a declarat procurorul care a instrumentat cazul.

Procesul, început în 2010, a fost declanşat în urma unei plângeri a primăriei din Milano, care a obţinut în 2005 un împrumut de 1,68 de miliarde de euro, sub formă de obligaţiuni legate de instrumente derivate complexe care au dus la explodarea costurilor.

Primăria din Milano a încheiat ulterior un acord financiar cu băncile respective în schimbul renunţării la acuzaţii, dar procesul a continuat.

Tribunalul a dispus miercuri confiscarea unor fonduri de 24,3 milioane euro în cazul Deutsche Bank, 23,9 milioane euro de la Depfa Bank, 24,8 milioane euro de la JP Morgan şi 16 milioane euro de la UBS.

Cele patru bănci urmează să plătească câte o amendă de 1 milion de euro.

Băncile au anunţat că vor face apel.

În plus, nouă angajaţi ai acestor instituţii financiare au fost condamnaţi la pedepse de 6-8 luni de închisoare cu suspendare, care nu vor rămâne în cazierul lor judiciar. Alte patru persoane au fost achitate.

Cele patru bănci nu şi-au recunoscut vinovăţia, chiar dacă au fost acuzate că au ascuns riscurile legate de produsele derivate, din care au obţinut profituri ilegale de circa 100 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...