Listările Transgaz şi Nuclearelectrica trebuie să se realizeze până la sfârşitul lunii aprilie

Listările pachetelor minoritare ale companiilor din energie au un nou termen de finalizare stabilit cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, până la sfârşitul lunii aprilie 2013 urmând să se realizeze primele două- Transgaz şi Nuclearelectrica, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian, marţi, după întâlnirea cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale.
Economica.net - mar, 22 ian. 2013, 19:13
Listările Transgaz şi Nuclearelectrica trebuie să se realizeze până la sfârşitul lunii aprilie

‘Listările au un termen – sfârşitul lunii aprilie. Nu toate. În legătură cu Romgaz, procedurile sunt mai îndelungate, la celelalte două, la Transgaz şi Nuclearelectrica, procedurile trebuie să se încheie până la finalul lunii aprilie’, a afirmat Varujan Vosganian.

Oficialul a adăugat că procedurile pentru introducerea managementului privat la companiile de stat ‘se vor derula cât mai rapid’.

Vosganian a adăugat că autorităţile trebuie să analizeze comportamentul economic al Complexurilor Energetice Hunedoara şi Oltenia.

‘În discuţie au fost şi Complexul Energetic Hunedoara şi Complexul Energetic Oltenia. Trebuie să vedem comportamentul economic al acestora’, a spus Vosganian.

Varujan Vosganian s-a întâlnit marţi cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, aflaţi în România începând din 15 ianuarie, pentru a şaptea şi a opta evaluare a acordului Stand By cu România. În cadrul vizitei, programată să se deruleze până pe 29 ianuarie, vor fi analizate subiecte precum evoluţiile recente ale economiei româneşti, reformele structurale şi bugetul pentru 2013.

Valoarea totală a actualului acord al FMI cu România este de 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300 la sută din cota pe care România o are la Fond.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Nava de mărfuri generale "Chelsea 3", sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ 15 mile marine de oraşul de coastă bulgar Biala, a anunţat marţi......
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, ...
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, anunţă Macron
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, ...
O navă "suspectată că navighează sub pavilion fals" şi "implicată" într-o reţea de "transport de combustibil" a fost ...
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului ...