Leul s-a depreciat pe interbancar. Cursul a urcat peste 4,38 lei/euro după primele transferuri

Cotaţiile monedei naţionale au urcat peste 4,38 lei/euro după primele transferuri de miercuri, într-o piaţă dominată de cerere comercială de euro, potrivit dealerilor.
Economica.net - mie, 13 mart. 2013, 08:42
Leul s-a depreciat pe interbancar. Cursul a urcat peste 4,38 lei/euro după primele transferuri

La deschidere euro era schimbat pentru 4,3790 lei, în creştere faţă de nivelul sesiunii precedente, când băncile cotau euro la 4,3750 – 4,3755 lei.

Ulterior, cursul a început să urce, iar maximul primei ore de tranzacţionare a fost de 4,3845 lei/euro.

Dealerii spun că deprecierea leului a fost cauzată de cererea comercială de euro, care nu a mai fost susţinută de vânzările de valută realizate de străini, dar şi de scăderea dobânzilor la lei.

Miercuri a ajuns la scadenţă titluri de 2,6 miliarde lei, care se adaugă la cele 2,5 miliarde de lei ajunse la maturitate marţea trecută. Totodată, dealerii cred că lichiditatea din piaţă este suplimentată şi de plătile realizate de Ministerul Finanţelor.

Astfel, dobânzile pentru sumele atrase pe termen de o zi au scăzut de la 4,53 – 5,03% la 3,75 – 4,25% pe an.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat marţi un curs de referinţă de 4,3749 lei/euro, în creştere cu 1,06 bani faţă de nivelul de luni. În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,3643 lei/euro.

Leul a continuat să piardă teren şi în raport cu dolarul american, iar cursul a urcat cu 0,69 bani, de la 3,3556 lei/dolar la 3,3625 lei/dolar.

Totodată, paritatea leu/franc elveţian a crescut de la 3,5306 lei/franc la 3,5467 lei/franc.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...