O companie germană construieşte o fabrică de profile metalice în Ineu, cu 1,5 milioane de euro

Compania germană Stanzwerk va construi o fabrică de profile metalice în oraşul arădean Ineu, pe un teren cumpărat de la Primărie, urmând să creeze peste o sută de locuri de muncă, investiţia fiind de 1,5 milioane de euro.
Economica.net - vin, 22 mart. 2013, 14:50
O companie germană construieşte o fabrică de profile metalice în Ineu, cu 1,5 milioane de euro

Primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a vândut unei companii germane o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi din proprietatea oraşului, pentru ridicarea unei hale în care se vor produce profile metalice, producţia urmând să înceapă în toamnă.

Terenul, situat în incinta unei foste baze militare, a fost achiziţionat de către investitor cu suma de 57.000 de lei.

„Investiţia se va derula în două etape, prima fiind programată să fie încheiată în luna octombrie, când vor fi angajaţi 50 de oameni, iar a doua în cursul anului viitor, când personalul angajat se va dubla. Vor fi produse profile metalice şi obiecte de feronerie, produsele fiind destinate industriei de mobilă”, a afirmat Abrudan.

Conform sursei citate, investiţia totală este de 1,5 milioane de euro, iar compania a semnat contractul cu constructorul pentru începerea lucrărilor, hala de producţie urmând să aibă o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi.

Investitorul german este compania Stanzwerk, care şi-a deschis o filială la Ineu.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul german Bosch anunță noi concedieri
Grupul german Bosch anunță noi concedieri
Bosch intenţionează să renunţe la încă 750 de angajaţi în Germania, până la finalul lui 2029, a anunţat joi furnizorul de componente auto, citând condiţiile economice dificile şi......
Eurodeputații cer Comisiei Europene evaluarea riscurilor cibernetice aferente mașinilor BYD
Eurodeputații cer Comisiei Europene evaluarea riscurilor cibernetice aferente mașinilor BYD
Mai mulți membri ai Parlamentului European (EP) au adresat o solicitare oficială Comisiei Europene pentru a evalua dacă ...
MOL a repus în funcțiune unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea din Ungaria, care a fost puternic afectată de un incendiu produs acum un an
MOL a repus în funcțiune unitatea AV3 a Rafinăriei Dunărea din Ungaria, care a fost puternic afectată de un incendiu ...
MOL a repornit cu succes unitatea de distilare a țițeiului AV3 din cadrul Rafinăriei Dunărea, care a fost grav avariată ...
Mai vor europenii tranziție energetică și transport electric? Ce spune un sondaj făcut printre 23.000 de oameni
Mai vor europenii tranziție energetică și transport electric? Ce spune un sondaj făcut printre 23.000 de oameni
Majoritatea cetățenilor Uniunii Europene se declară în favoarea unei tranziții accelerate dinspre petrol și gaze către ...