CFR angajează manageri

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA demarează în luna aprilie procedura de recrutare a noului management, se arată într-un comunicat de presă.
Economica.net - sâm, 30 mart. 2013, 11:55
CFR angajează manageri

„Continuând implementarea angajamentelor asumate faţă de instituţiile financiare internaţionale, una dintre cele mai mari companii din România, cu aproximativ 23.000 de angajaţi, CFR SA va derula această procedură în colaborare cu cel puţin trei firme independente, specializate în recrutarea resurselor umane, pentru selectarea personalului pentru cele 5 posturi de Chief Officer”, se arat în comunicatul CFR.

În paralel se va desfăşura şi procedura de selecţie a candidaţilor pentru ocuparea celor 7 posturi vacante de director, procedură care va fi efectuată de o comisie internă a companiei, conform prevederilor Codului Muncii şi ale Contractului Colectiv de Muncă.

Procedurile de selecţie sunt deschise pentru toţi profesioniştii interesaţi, inclusiv persoanele care ocupă în prezent aceste posturi, perioada de finalizare a selecţie fiind de cel mult 45 de zile.

„Această campanie de recrutare se adresează profesioniştilor din sistemul feroviar şi din afara lui, fiind parte integrantă din planul de management pe care l-am prezentat board-ului administrativ. Avem nevoie de o echipă de top management care să îşi asume responsabilitatea unor măsuri fără de care situaţia dificilă a companiei nu se poate redresa. În aceste prime două luni am reuşit deja implementarea unor decizii care au contribuit la reducerea costurilor şi la creşterea sumelor care vor fi încasate de companie. Consumul de combustibil este în scădere cu 15%, precum şi costurile serviciilor din filiale. Vom avea încasări mai mari şi din creşterea chiriilor pentru terenuri şi spaţiile comerciale din gări. De asemenea, problema datoriilor pe care le au operatorii naţionali de transport feroviar CFR Marfă şi CFR Călători va fi stabilită prin planul convenit între Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Transporturilor. Noul plan de management ne dă certitudinea că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Dimitrios Sophocleus, director general al CFR SA.

Conducerea CFR spune că urmăreste creşterea cifrei de afaceri „prin îmbunătăţirea relaţiei de business cu actualii clienţii, dar şi prin identificarea unor potenţiale noi zone pentru a creşte veniturile. Între timp, compania a început discuţiile cu furnizorii pentru a obţine scăderea preţului de achiziţionare a energiei electrice”.

„Putem obţine preţuri mai mici şi pentru lucrările de mentenanţă şi de întreţinere dacă folosim mecanisme mai bune de recepţie a lucrărilor efectuate şi a materialelor livrate. Din această perspectivă avem motive să fim optimişti, a declarat Dimitrios Sophocleous.

Oficialii CFR spune că au creat împreună cu Jandarmeria Română un plan de protecţie care să descurajeze furturile de componente.

Aceştia estimează că doar anul trecut valoarea pierderilor, provocate de reţelele de hoţi, depăşea suma de 10 milioane de euro. La această problemă de siguranţă se adaugă şi nivelul extrem de scăzut al investiţiilor de la buget în ultimi 10 ani. Anul trecut, din cei 5000 de km de cale ferată care aveau nevoie de reparatii capitale, au fost executate lucrări doar pe 12,8 km.

Te-ar mai putea interesa și
Bihor: S-a deschis circulația pe noua centura Sântandrei, prima dintre cele șapte centuri noi construite de CJ
Bihor: S-a deschis circulația pe noua centura Sântandrei, prima dintre cele șapte centuri noi construite de CJ
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Bihor a anunţat, duminică, deschiderea traficului pe Centura Sântandrei, un drum nou în lungime de 5 kilometri, prima din cele şapte centuri noi construite......
Austriecii de la Wiener Privatklinik caută să angajeze asistente medicale din România
Austriecii de la Wiener Privatklinik caută să angajeze asistente medicale din România
Wiener Privatklinik din Viena, unde deja lucrează câţiva medici români şi 20 de asistente românce, vrea să mai angajeze ...
Jaguar anunță ediția specială F-PACE 90th Anniversary Edition
Jaguar anunță ediția specială F-PACE 90th Anniversary Edition
Marca Jaguar se apropie de împlinirea a nouă decenii de inovații și producție de motoare cu ardere internă și sărbătorește ...
Elicopterul președintelui Iranului a fost nevoit să aterizeze forțat în urma unui accident
Elicopterul președintelui Iranului a fost nevoit să aterizeze forțat în urma unui accident
Un elicopter al preşedinţiei Iranului a fost implicat duminică într-un accident în nord-vestul ţării şi încă nu ...