Iranul inaugurează două mine de uraniu şi un complex pentru producerea „yellow cake” – TV

Iranul a inaugurat marţi două mine de uraniu, care vor alimenta un nou complex de producere de "yellow cake", în provincia Yazd (centru), a anunţat televiziunea de stat, relatează AFP.
Economica.net - mar, 09 apr. 2013, 07:48
Iranul inaugurează două mine de uraniu şi un complex pentru producerea

Cele două mine, cu o adâncime maximă de 350 de metri, se află la Sagand, la aproximativ 100 de kilometri de noul complex, construit la Ardakan. Acesta va avea o capacitate de producţie anuală de aproximativ 60 de tone de yellow cake, potrivit televiziunii.

Yellow Cake reprezintă un amestec de concentrate de uraniu obținute prin extracție dintr-un amestec ce conține oxizi de uraniu folosind un dizolvant selectiv.

Aceste „prăjituri”, care sunt produse oriunde în lume unde se exploatează uraniu, reprezintă un pas intermediar în procesul de rafinare al uraniului obținut prin procedee industriale. Metodele de realizare a concentratelor de uraniu de acest tip diferă depinzând de tipul și concentrația zăcământului de uraniu. Cel mai frecvent, aceste concentrate de uraniu sunt obținute prin procedee obișnuite de minerit urmate de concentrarea sau îmbogățirea oxizilor de uraniu prin procedee fizico-chimice

Compozitele yellowcake sunt folosite în prepararea combustibilului nuclear al reactoarelor nucleare, fiind înainte procesate pentru a fi transformate integral în dioxid de uraniu pur (UO2) pentru a fi utilizate ca bare de combustibil în reactoarele de tip PHWR (conform expresie Pressurised Heavy Water Reactor) și/sau alte sisteme care utilizează uraniu ne-îmbogățit. Pot fi de asemena folosite pentru a obține uraniu îmbogățit prin transformarea acestora hexafluorură de uraniu, un gaz, (UF6), din care prin separare izotopică prin unul din procedeele de difuzie gazoasă sau centrifugare gazoasă poate fi relativ ușor transformat în uraniu îmbogățit utilizabil în producerea de arme nucleare sau în producerea energiei electrice în reactoare nucleare.

Iranul a anunţat descoperirea minelor de la Sagand în anii 2000, însă, porivit unor experţi occidentali, acestea conţin un minereu sărac.

„În trecut depindeam de exterior pentru a ne furniza yellow cake, însă, cu ajutorul lui Allah, sunt inaugurate mine unele după altele (…). Controlăm de-acum întregul lanţ de producţie a energiei nucleare”, a declarat preşedintele Mahmoud Ahmadinejad, într-un discurs televizat transmis în direct.

„Am devenit o ţară nucleară şi nimeni nu ne va putea lua acest lucru”, a anunţat el.

Teheranul a inaugurat marţi şi un accelerator de electroni, construit tot în provincia Yazd, şi producerea a cinci noi medicamente radio-izotope, cu ocazia Zilei Naţionale iraniene a Tehnologiei Nucleare.

Îmbogăţirea uraniului în cantităţi mari de către Iran se află în centrul unor îngrijorări ale marilor puteri cu privire la finalitatea programului său nuclear. Puterile occidentale şi Israelul suspectează Teheranul că încearcă să îmbogăţească uraniu pentru a produce arma atomică, sub acoperirea programului său nuclear civil, lucru dezminţit de Republica islamică.

Rezoluţiile ONU care sancţionează Iranul din cauza activităţilor sale nucleare au fost consolidate în mod unilateral, printr-un embargo bancar şi petrolier, de către Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite.

Potrivit ultimului raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), dat publicităţii la sfârşitul lui februarie, Iranul produce în prezent uraniu îmbogăţit la nivelul de 3,5% sau de până la 20%, la două instalaţii, şi anume la Natanz şi Fordo (centru).

Te-ar mai putea interesa și
Criza kerosenului ameninţă vacanţele de vară din Europa – Asociaţia Germană a Aviaţiei
Criza kerosenului ameninţă vacanţele de vară din Europa – Asociaţia Germană a Aviaţiei
Perturbările în aprovizionarea cu combustibil pentru avioane ar putea duce în curând la reduceri semnificative ale ofertelor de zboruri, a avertizat vineri o asociaţie germană, în condiţiile......
PSD va anunţa noi măsuri de redresare pentru economia României, la începutul săptămânii viitoare
PSD va anunţa noi măsuri de redresare pentru economia României, la începutul săptămânii viitoare
Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că social democraţii vor veni la începutul ...
Polonia anunţă că va continua să plafoneze preţurile carburanţilor atât timp cât va fi necesar
Polonia anunţă că va continua să plafoneze preţurile carburanţilor atât timp cât va fi necesar
Polonia va menţine în vigoare măsurile de plafonare a preţurilor combustibililor atât timp cât este necesar şi va ...
Bolojan: Nu demisionez. Criza politică este generată de PSD
Bolojan: Nu demisionez. Criza politică este generată de PSD
Premierul Ilie Bolojan a reiterat vineri că nu intenţionează să demisioneze, dar a menţionat că nu a proiectat paşi ...