Cîţu, despre carantinarea zonală: Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri, în paralel cu vaccinarea, pentru evitarea acestor tip de măsuri

Premierul Florin Cîţu le-a cerut, miercuri, reprezentanţilor autorităţilor locale să se implice în continuare în aplicarea fermă a actualelor măsuri de protecţie sanitară, subliniind că respectarea strictă a actualelor reguli, în paralel cu derularea procesului de vaccinare, ar fi suficiente pentru evitarea altor măsuri restrictive sau a carantinării zonale.
AGERPRES - mie, 24 mart. 2021, 09:39
Cîţu, despre carantinarea zonală: Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri, în paralel cu vaccinarea, pentru evitarea acestor tip de măsuri

„Am continuat ieri discuţiile cu reprezentanţii autorităţilor locale – primari ai municipiilor şi preşedinţi ai Consiliilor Judeţene. Suntem preocupaţi cu toţii să protejam sănătatea şi viaţa cetăţenilor, să menţinem economia deschisă. Sunt obiective comune, asumate responsabil şi determinat, indiferent de formaţiunile politice din care facem parte. Am făcut apel la reprezentanţii autorităţilor locale să se implice în continuare în aplicarea cu fermitate a actualelor măsuri de protecţie sanitară, în derularea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 şi în informarea corectă a oamenilor. Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri – purtarea măştii sanitare în spaţii publice, distanţarea, evitarea aglomeraţiei – în paralel cu procesul susţinut de vaccinare, pentru a nu fi necesare alte decizii restrictive sau carantinarea zonală pentru limitarea răspândirii virusului”, a scris Florin Cîţu, miercuri, pe Facebook.

Premierul adaugă faptul că în discuţiile cu primarii şi preşedinţii Consiliilor Judeţene au fost analizate soluţii pentru ca pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în magazine sau pieţe, în şcoli sau la locul de muncă, toţi cetăţenii să-şi protejeze sănătatea şi să nu îi pună în pericol pe cei din jur, scrie Agerpres
.

„Nu este permis ca o mână de oameni care încalcă normele sanitare şi legea să pună în pericol viaţa şi sănătatea majorităţii cetăţenilor. Reprezentanţii instituţiilor statului – poliţiştii, jandarmii – vor fi în mijlocul oamenilor şi vor face verificări pentru ca legea să fie respectată. Nu facem rabat, nu facem excepţii. Nimeni nu este mai presus de lege”, a punctat Cîţu.

Premierul precizează că, în paralel, va fi crescută capacitatea de vaccinare, inclusiv în zonele mai greu accesibile.

„În paralel, vom creşte capacitatea de vaccinare, astfel încât la jumătatea lunii aprilie să ajungem la efectuarea zilnică a 100.000 de doze şi să pătrundem mai mult în zonele rurale sau greu accesibile, cu centre mobile de vaccinare. Înţeleg efortul făcut de toată lumea în această perioadă, însă este nevoie să continuăm pentru ca în următoarele două luni cele câteva milioane de doze de vaccin care vor ajunge în România vor fi decisive pentru a depăşi cu bine pandemia”, a mai afirmat Cîţu.

Bucureştiul a crescut la 6,22 (rată infectare la mia de locuitori). În Capitală, rata de infectare a sărit de 7 de mai multe ori în luna decembrie din 2020 (7,04 11 decembrie, 7,01 15 decembrie şi tot 7,01 pe 16 decembrie).
Bucureştiul a stat la o rată de infectare de peste 6 cazuri la mia de locuitori în intervalul 22 noiembrie 2020 – 1 decembrie 2020 şi în perioada 7 decembrie 2020 – 21 decembrie 2020.

Cele mai importante declaraţii ale autorităţilor despre posibila carantinare a Bucureştiului şi noi restricţii din Capitală:

Restricţii în Bucureşti – Prefectul Capitalei: Măsuri care să protejeze mai bine populaţia ar putea fi luate până la sfârşitul săptămânii

Cîţu: Rata de infectare de 6 nu înseamnă neapărat carantină în Bucureşti. Nu se închid şcolile

Vlad Voiculescu, despre carantinarea Bucureştiului: Nicio măsură nu poate fi exclusă niciodată. Noi restricţii, anunţate în cursul zilei

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...