restrictii coronavirus

Primele restricţii din 2022 – Lista măsurilor propuse de CNSU

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 5 ianuarie 2022, Hotărârea numărul 1 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Lista celor mai importante măsuri propuse o puteţi consulta mai jos, precum şi textul integral al decizie CNSU.

Primele restricţii din 2022 - Lista măsurilor propuse de CNSU
Masca redevine obligatorie peste tot, vor fi permise doar măștile chirurgicale și FPP2. Decizie CNSU

Masca redevine obligatorie peste tot, vor fi permise doar măștile chirurgicale și FPP2. Decizie CNSU

Coronavirus: Aflat în carantină, oraşul chinez Xian înăspreşte restricţiile

Coronavirus: Aflat în carantină, oraşul chinez Xian înăspreşte restricţiile

Orașul Sydney relaxează restricțiile, după ce a ajuns la o rată de vaccinare de 90%

Orașul Sydney relaxează restricțiile, după ce a ajuns la o rată de vaccinare de 90%

Alertă în Bucureşti. Rata de infectare a urcat puternic până la 7,68 la mia de locuitori - Noi restricţii ar putea intra în vigoare

Alertă în Bucureşti. Rata de infectare a urcat puternic până la 7,68 la mia de locuitori – Noi restricţii ar putea intra în vigoare

Noi recorduri de cazuri noi şi pacienţi la terapie intensivă - Coronavirus joi, 23.09.2021

Noi recorduri de cazuri noi şi pacienţi la terapie intensivă – Coronavirus joi, 23.09.2021

Restricţiile care se vor impune în ţară, în funcţie de incidenţa Covid-19

Restricţiile care se vor impune în ţară, în funcţie de incidenţa Covid-19

Proteste masive în Franța, pe fondul impunerii unor măsuri mai stricte în criza coronavirus

Proteste masive în Franța, pe fondul impunerii unor măsuri mai stricte în criza coronavirus

Noi măsuri în România - Şedinţă CNSU pentru criza Coronavirus din România

Noi măsuri în România – Şedinţă CNSU pentru criza Coronavirus din România

Germania pregăteşte restricţii pentru nevaccinaţi dacă vine al patrulea val de coronavirus

Germania pregăteşte restricţii pentru nevaccinaţi dacă vine al patrulea val de coronavirus

Peste 3.000 de morţi şi 142.000 de cazuri noi în 30 de zile. Peste un milion de vaccinaţi cu două doze - Situaţia României la sfârşitul lunii martie în criza Coronavirus - miercuri dimineaţă (31.03.2021)

Peste 3.000 de morţi şi 142.000 de cazuri noi în 30 de zile. Peste un milion de vaccinaţi cu două doze – Situaţia României la sfârşitul lunii martie în criza Coronavirus – miercuri dimineaţă (31.03.2021)

6.204 cazuri noi, 1.331 în Bucureşti. 175 morţi, 1.405 pacienţi la ATI - Ilfovul sare peste 9 la rata de infectare - Coronavirus marţi, ora 13 - 30.03.2021

6.204 cazuri noi, 1.331 în Bucureşti. 175 morţi, 1.405 pacienţi la ATI – Ilfovul sare peste 9 la rata de infectare – Coronavirus marţi, ora 13 – 30.03.2021

Un nou record la terapie intensivă. 3.825 cazuri noi, 1.105 în Bucureşti (cea mai mare rată de infectare - 7,06). Declaraţiile lui Arafat - Coronavirus luni, ora 13 - 29.03.2021

Un nou record la terapie intensivă. 3.825 cazuri noi, 1.105 în Bucureşti (cea mai mare rată de infectare – 7,06). Declaraţiile lui Arafat – Coronavirus luni, ora 13 – 29.03.2021

Rata de infectare creşte la 6,37 în Bucureşti - 24.03.2021

Rata de infectare creşte la 6,37 în Bucureşti – 24.03.2021

Restricţii noi în Bucureşti - propunerile autorităţilor: magazine închise de la ora 18 şi chiar mai devreme în weekend, afterschooluri închise

Restricţii noi în Bucureşti – propunerile autorităţilor: magazine închise de la ora 18 şi chiar mai devreme în weekend, afterschooluri închise

Cîţu, despre carantinarea zonală: Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri, în paralel cu vaccinarea, pentru evitarea acestor tip de măsuri

Cîţu, despre carantinarea zonală: Ar fi suficientă respectarea strictă a actualelor măsuri, în paralel cu vaccinarea, pentru evitarea acestor tip de măsuri

E oficial - Starea de alertă, prelungită. Restricţia privind circulaţia pe timpul nopţii, de la ora 22.00

E oficial – Starea de alertă, prelungită. Restricţia privind circulaţia pe timpul nopţii, de la ora 22.00

Noi restricţii propuse de CNSU: restricţionarea circulaţiei între orele 22.00 şi 05.00 şi reducerea la 70% la capacităţii în unităţile de cazare - DOCUMENT

Noi restricţii propuse de CNSU: restricţionarea circulaţiei între orele 22.00 şi 05.00 şi reducerea la 70% la capacităţii în unităţile de cazare – DOCUMENT

Trei scenarii de la INSP pentru Coronavirus: Cel mai rău - creştere cu 4% pe zi a cazurilor, până la 8.900 infecţii/zi, în 20 martie

Trei scenarii de la INSP pentru Coronavirus: Cel mai rău – creştere cu 4% pe zi a cazurilor, până la 8.900 infecţii/zi, în 20 martie

ANAT: Statul român trebuie să asigure cetăţenilor români accesul la informaţii clare cu privire la călătoriile în străinătate, nu turoperatorii

ANAT: Statul român trebuie să asigure cetăţenilor români accesul la informaţii clare cu privire la călătoriile în străinătate, nu turoperatorii

Bulgaria relaxează o parte dintre restricţiile împotriva COVID-19; restaurantele, în continuare închise

Bulgaria relaxează o parte dintre restricţiile împotriva COVID-19; restaurantele, în continuare închise

Noile forme de Coronavirus - UE: Situaţia este

Noile forme de Coronavirus – UE: Situaţia este „foarte gravă”. Călătoriile neesenţiale trebuie puternic descurajate. ECDC cere măsuri mai stricte

România ar putea interzice zborurile spre/din UK. Alte state europene au interzis zborurile, din cauza noii tulpini de coronavirus

România ar putea interzice zborurile spre/din UK. Alte state europene au interzis zborurile, din cauza noii tulpini de coronavirus

Noua tulpină de coronavirus descoperită în Marea Britanie, cu până la 70 la sută mai transmisibilă. Au fost impuse noi restricții

Noua tulpină de coronavirus descoperită în Marea Britanie, cu până la 70 la sută mai transmisibilă. Au fost impuse noi restricții

Ce restricţii vom avea până pe 15 ianuarie - Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă. Textul complet al Hotărârii 58

Ce restricţii vom avea până pe 15 ianuarie – Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă. Textul complet al Hotărârii 58

Coronavirus: Şase ţări din zece au luat măsuri îngrijorătoare din punct de vedere democratic în timpul pandemiei - raport

Coronavirus: Şase ţări din zece au luat măsuri îngrijorătoare din punct de vedere democratic în timpul pandemiei – raport

Iohannis: Nu există nicio intenţie de a intra în lockdown naţional după alegeri. E nevoie de carantină în zonele cu multe infectări

Iohannis: Nu există nicio intenţie de a intra în lockdown naţional după alegeri. E nevoie de carantină în zonele cu multe infectări

Iohannis: Trebuie să aşteptăm două-trei săptămâni. Vă cer respectarea măsurilor şi răbdare

Iohannis: Trebuie să aşteptăm două-trei săptămâni. Vă cer respectarea măsurilor şi răbdare

Guvernul prelungește azi starea de alertă

Guvernul prelungește azi starea de alertă

Tot ce trebuie să ştii despre noile restricţii ce intră în vigoare de azi şi despre declaraţia pe proprie răspundere

Tot ce trebuie să ştii despre noile restricţii ce intră în vigoare de azi şi despre declaraţia pe proprie răspundere

Protest în Piaţa Victoriei faţă de noile măsuri de combatere a răspândirii COVID-19

Protest în Piaţa Victoriei faţă de noile măsuri de combatere a răspândirii COVID-19