Vlad Filat, desemnat în funcţia de premier al Republicii Moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a însărcinat pe Vlad Filat cu formarea viitorului guvern.
Economica.net - mie, 10 apr. 2013, 14:56
Vlad Filat, desemnat în funcţia de premier al Republicii Moldova

„În conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, am purtat consultări cu fracţiunile parlamentare, dar şi cu grupuri de deputaţi cu scopul identificării candidatului la funcţia de premier. În urma acestor discuţii am luat decizia să-l înaintez la funcţia de premier pe liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat”, a anunţat Nicolae Timofti, citat de Jurnal de Chişinău.

Şeful statului a precizat că a luat această decizie din două motive. „În primul rând, a fost singura candidatură, înaintată de Partidul Liberal Democrat. În al doilea rând, fracţiunile Partidului Democrat, Partidului Liberal, dar şi grupul de deputaţi condus de Vadim Mişin au recunoscut dreptul PLDM de a propune candidatul la funcţia de premier”, a precizat Nicolae Timofti.

Vlad Filat are la dispoziţie 15 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului.

Întrebat ce va face dacă Parlamentul nu va susţine candidatura lui Vlad Filat şi dacă va prezenta în mod repetat aceeaşi candidatură, Nicolae Timofti a declarat: „Să ajungem peste 15 zile. Atunci vom lua deciziile respective”.

Partidul Liberal a anunţat că nu va susţine candidatura lui Vlad Filat, iar reprezentanţii Partidului Democrat au transmis că aşteaptă să fie convinşi de Vlad Filat. Opoziţia comunistă a boicotat consultările şi solicită alegeri parlamentare anticipate.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de......
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...