Autostrada Unirii – Drulă a anunţat că a fost semnat contractul de proiectare

Contractul de proiectare a Autostrăzii Unirii precum şi contractul pentru reabilitarea Podului peste Braţul Borcea, au fost semnate joi, a anunţat pe Facebook ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.
AGERPRES - J, 08 apr. 2021, 11:58
Autostrada Unirii - Drulă a anunţat că a fost semnat contractul de proiectare

„S-a semnat contractul pentru proiectarea completă (studiu de fezabilitate + proiect tehnic) a Autostrăzii Unirii, A8 – sectorul principal între Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni. Astăzi, la semnarea care a avut loc la sediul CNAIR, i-am cerut proiectantului să prioritizeze tronsonul dintre Târgu Frumos şi Leţcani. Moldova a aşteptat suficient ca să aibă drumuri moderne. Pentru mine atât A8, cât şi A7 sunt priorităţi şi facem toate eforturile împreună cu echipa din minister şi CNAIR ca să devină realitate în teren cât mai repede. Vrem şi ne luptăm ca ambele proiecte să aibă finanţare din PNRR”, a scris oficialul.

Potrivit ministrului de resort, tot joi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) a parafat contractul pentru reabilitarea podului de la Feteşti, peste braţul Borcea al Dunării, parte din A2, scrie Agerpres.

Proiectul, în valoare de 67,7 milioane de lei prin finanţare europeană, este unul complex. „(…) acest pod nu a mai beneficiat de o reparaţie capitală de patru decenii. Astfel, lucrările sunt complexe şi presupun, printre altele: înlocuirea hidroizolaţiei şi a căii pe partea carosabilă şi pe trotuare, înlocuirea parapetului pietonal şi direcţional, înlocuirea rosturilor de dilataţie, refacerea protecţiei anticorozive la structura metalică şi consolidări structurale cu grinzi. La fel ca în cazul reabilitării podului de la Cernavodă, pentru care contractul s-a semnat în februarie şi unde se lucrează deja foarte bine, am cerut firmei care a câştigat licitaţia să execute lucrările în aşa fel încât să se evite restricţiile de circulaţie în perioada sezonului estival”, a menţionat ministrul Transporturilor.

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, contractul pentru lucrările de reabilitare a Podului peste braţul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680, a fost semnat cu Asocierea Mar-Istar Com SRL – Hydrostoy AD.

Durata contractului este de 24 luni perioadă de execuţie a lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor de 5 ani.

„Podul peste Dunăre de la Feteşti este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele şi viaducte de acces), care traversează bratul Borcea al fluviului Dunărea şi, împreună cu podul similar de la Cernavodă, conectează regiunile Dobrogea şi Muntenia”, precizează CNAIR.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...