BNR: Activele financiare ale adminsitraţiilor publice au crescut cu 3,6% în ultimul trimestru din 2020

Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice, exprimate ca pondere în Produsul Intern Brut, au crescut cu 3,6 puncte procentuale, ajungând la 26%, conform datelor Băncii Naţionale a României.
AGERPRES - J, 08 apr. 2021, 18:36
BNR: Activele financiare ale adminsitraţiilor publice au crescut cu 3,6% în ultimul trimestru din 2020

„Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice, exprimate ca pondere în Produsul Intern Brut, au crescut cu 3,6 puncte procentuale, ajungând la 26%. Depozitele şi numerarul administraţiei publice au înregistrat o creştere de 2,1 puncte procentuale în trimestrul IV 2020, în principal ca urmare a împrumutului contractat de România prin programul SURE2 şi a emisiunilor de noi titluri de natura datoriei, comparativ cu acelaşi trimestru al anului anterior, şi au reprezentat 5,6% din PIB. Deţinerile de acţiuni şi alte participaţii ale statului au scăzut cu 0,1 puncte procentuale, ajungând la 9,9% din PIB, iar poziţia ‘alte conturi de primit’ (taxe, impozite, contribuţii sociale, creanţe comerciale, sume datorate de agenţii economici autorităţilor publice şi creanţe externe) s-a majorat cu 1,4 puncte procentuale, ajungând la 7,6% din PIB în trimestrul IV 2020, un impact puternic provenind din înregistrarea taxelor amânate pe care urmează să le primească statul”, arată BNR.

Conform sursei citate, soldul pasivelor financiare ale administraţiilor publice a cunoscut o creştere mai accentuată decât cel al activelor financiare.

Citiți și: BNR este implicată în planul european de înlocuire a indicilor LIBOR cu unul sau mai mulți indici (economica.net)

Astfel, angajamentele financiare ale administraţiei publice au reprezentat în trimestrul analizat 59,2% din PIB (cu aproximativ 15 puncte procentuale mai mult faţă de trimestrul IV 2019). Această majorare este explicată în mare măsură de evoluţia emisiunilor de titluri de natura datoriei emise în lei şi în valută, atât pentru finanţarea deficitului bugetar, cât şi pentru refinanţarea datoriei publice.

În trimestrul IV al anului 2020, acest instrument de datorie a reprezentat 43,5% din PIB, cu 11,7 puncte procentuale mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. Un eveniment care a contribuit la această creştere a fost emisiunea de euroobligaţiuni, lansată de Ministerul Finanţelor în data de 24 noiembrie 2020.

BNR menţionează că valoarea totală a acestei emisiuni a fost de 2,5 miliarde euro, cu o subscriere finală de 11,6 miliarde euro, remarcându-se astfel un interes crescut al investitorilor. Soldul creditelor angajate a crescut cu 1,9 puncte procentuale în perioada analizată, ajungând la 6,7% din PIB, în principal ca urmare a împrumutului contractat de România prin programul SURE, iar elementele din categoria altor sume de plătit s-au majorat cu 1 punct procentual, până la 7,9% din PIB.

Sectorul administraţiilor publice a înregistrat necesar de finanţare în ambele perioade analizate, respectiv de 3,2% din PIB în trimestrul IV 2020 şi de 1,7% din PIB în trimestrul IV 2019.

Administraţia centrală a prezentat necesar de finanţare atât în trimestrul IV 2020 (2,7% din PIB), cât şi în trimestrul IV 2019 (1,6% din PIB). Administraţiile locale au înregistrat, de asemenea, necesar de finanţare în perioada analizată, respectiv de 0,3% din PIB în trimestrul IV 2020 şi de 0,4% din PIB în acelaşi trimestru al anului precedent.

Citiți și: Popa: BNR nu a sărit calul, nu am exagerat cu scăderea dobânzilor (economica.net)

Administraţiile de securitate socială au avut un necesar de finanţare de 0,3% din PIB în trimestrul IV 2020, în timp ce în trimestrul IV 2019 au înregistrat o capacitate de finanţare de 0,4% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit pentru refacerea rezervei strategice a Statelor Unite, care scăzuse mult în......
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului ...
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, ...
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...