Campania de vaccinare din UE ar putea să fie întârziată cu două luni dacă se renunţă la vaccinul Johnson & Johnson

O eventuală suspendare a vaccinului anti-COVID-19 produs de compania americană Johnson & Johnson ar putea să întârzie cu mai mult de două luni eforturile ce vizează vaccinarea majorităţii cetăţenilor din Uniunea Europeană, au anunţat miercuri reprezentanţii companiei Airfinity, specializată în analiză şi informaţii ştiinţifice, relatează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 14 apr. 2021, 20:20
Campania de vaccinare din UE ar putea să fie întârziată cu două luni dacă se renunţă la vaccinul Johnson & Johnson

„Dacă UE nu va putea să folosească vaccinul J&J pe termen nedefinit, acest fapt ar putea să împingă calendarul ce vizează vaccinarea a 75% din populaţia sa până în luna decembrie”, au declarat reprezentanţii acestei companii de analiză din Londra, în cel mai recent buletin al său de previziuni.

Fără vaccinul Johnson & Johnson, Uniunea Europeană va ajunge la procentul de 75% populaţie vaccinată – considerat un prag important pentru atingerea imunităţii colective – în data de 8 decembrie, au prezis specialiştii de la Airfinity. Prin comparaţie, data prognozată anterior pentru atingerea pragului de 75% era 30 septembrie.

Citește și: Vaccinul Johnson & Johnson va fi adminitrat în Spania cu proritatea persoanelor între 70 și 79 de ani (economica.net)

În Statele Unite, absenţa vaccinului Johnson & Johnson din campania naţională de imunizare împotriva COVID-19 va împinge data de atingere a pragului de 75% populaţie vaccinată din 22 iulie până pe 17 septembrie.

Autorităţile federale americane din domeniul sănătăţii au recomandat marţi sistarea utilizării vaccinului Johnson & Johnson, după ce şase femei cu vârste sub 50 de ani au dezvoltat cazuri rare de cheaguri sangvine după inocularea lor cu acest ser, marcând astfel un nou obstacol apărut în calea eforturilor depuse pentru a opri pandemia de COVID-19.

Citește și: Vaccinul Johnson & Johnson va fi adminitrat în Spania cu proritatea persoanelor între 70 și 79 de ani (economica.net)

Compania Johnson & Johnson a anunţat că va amâna livrările sale de vaccinuri în Europa, la o săptămână după ce Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a precizat că analizează patru cazuri rare de cheaguri sangvine semnalate la persoane din Statele Unite care au fost inoculate cu acest vaccin.

Această sistare s-a produs după restricţiile impuse de multe ţări europene în privinţa utilizării vaccinului anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, după raportări similare ale unor cazuri rare de tromboze.

În prezent, vaccinul AstraZeneca este aprobat spre utilizare doar pentru persoanele vârstnice în multe ţări din UE, o decizie ce marchează o nouă problemă de aprovizionare cu care se confruntă Uniunea Europeană, care a comandat ambele seruri (Johnson & Johnson şi AstraZeneca) pentru cele 27 de state membre, pe lângă dozele comandate la companiile Pfizer şi Moderna.

Citește și: Johnson & Johnson amână distribuirea vaccinului său în Europa, după apariția unor cazuri de tromboze în SUA. UE cere explicaţii (economica.net)

Într-o analiză furnizată agenţiei Reuters şi care a precedat vestea despre sistarea utilizării vaccinului Johnson & Johnson în Statele Unite, compania Airfinity a estimat că administrarea vaccinului AstraZeneca doar pentru persoanele din grupele de vârstă apte de muncă va amâna finalizarea campaniilor de imunizare din Franţa, Italia şi Spania cu aproximativ o lună.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...