Guvernul, despre asigurarea obligatorie RCA: Consumatorul nu are putere de negociere, nu există inovație, nu există concurență. Schimbări majore pentru 8 milioane de șoferi

Ministerul Finanțelor (MF) a lansat recent în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) ce aduce schimbări majore pentru șoferii din România. Așa cum a mai relatat și Economica.net că se va întâmpla, se introduce decontarea directă în toate polițele RCA, apare un tarif de referință pentru ora de manoperă practicată de service-uri și dispare posibilitatea ca proprietarii de mașini pe persoană fizică să își cumpere RCA pe alte perioade decât 6 sau 12 luni.
Şerban Buşcu - mar, 27 apr. 2021, 22:09
Guvernul, despre asigurarea obligatorie RCA: Consumatorul nu are putere de negociere, nu există inovație, nu există concurență. Schimbări majore pentru 8 milioane de șoferi

Nota de fundamentare a proiectului are însă câteva pasaje chiar mai interesante decât modificările în sine și prezintă o piață disfuncțională, în care consumatorul nu are niciun rol, deși tocmai obligativitățile impuse lui fac ca această piață să existe.

De altfel, discuții despre modificările anunțate  au loc în ASF și în piața asigurărilor de ani de zile (cel puțin din 2015-2016, când piața trecea prin falimentele Astra și Carpatica), însă ele au ajuns într-un document oficial (chiar dacă încă la nivel de proiect) abia după venirea la ASF a actualului președinte, adică în urmă cu mai puțin de un an.

Între timp, majoritatea firmelor autorizate să vândă RCA s-au retras din această piață, prin preț, acuzând diverse probleme, printre care se distinge relația precară cu service-urile, pe care le acuză că practică tarife prea mari.

Drept efect, așa cum Economica.net a semnalat în mai multe rânduri, numărul mașinilor care circulă fără RCA crește de la an la an.

AICI, ultimele detalii despre numărul mașinilor fără RCA și explicațiile firmelor care nu mai vor să vândă acest produs.

Este de așteptat ca modificarea legii să redeschidă apetitul pentru RCA al acestor societăți.

Unele pasaje din nota de fundamentare a proiectului de OUG par extrase din rapoarte ale Consiliului Concurenței, instituție care a și anunțat că s-a implicat activ în modificarea legislației RCA. Iată cele mai importante referiri din nota de fundamentare:

  • Piața RCA se caracterizează prin lipsa inovației în ceea ce privește dezvoltarea unor produse complexe, orientate către acoperirea nevoilor asiguraților;
  • Consumatorii nu au putere de negociere;
  • Produsele de asigurare sunt omogene;
  • Numărul concurenților este restrâns;
  • Cererea este în creștere;
  • Peste 75% din Primele Brute Subscrise  (PBS) sunt generate de doar două societăți de asigurare (n.red.: City Insurance și Euroins, care adună împreună zeci de mii de reclamații și zeci de mii de procese pentru probleme cu administrarea dosarelor de daună).

Schimbări majore pentru 8 milioane de șoferi. Cele mai importante modificări

Citiți detalii despre aceste modificări, despre părerile oamenilor importanți din piață și reglementare în acest sens, dar și despre conflictele dintre service-uri și asigurători (amplificate de unele dintre aceste propuneri)

Mai jos, enumerăm cele mai importante modificări propuse de proiectul de OUG:

  • Se introduce un preț de referință pentru ora de manoperă din service. „preț de referință – prețul orei de manoperă mediu practicat de către unitățile reparatoare auto în cazul reparațiilor de vehicule sau, în cazul înlocuirii temporare a vehiculului avariat sau a despăgubirii pentru lipsa de folosință, prețul mediu practicat pe piață de către operatorii economici care desfășoară activități de închiriere autovehicule fără șofer cu plata anticipată a prestației contractate.”
  • Mașinile pe persoană fizică vor putea fi asigurate doar pe 6 sau 12 luni, la fel ca înainte de apariția legii 132/2017, a RCA.
  • Decontarea directă va fi introdusă automat în toate polițele RCA. Altfel spus, în primă fază plata daunei către șoferul păgubit o va face chiar asigurătorul său RCA (dacă șoferul decide astfel), nu asigurătorul șoferului vinovat, cum se întâmplă acum. Atenție, rămâne validă posibilitatea ca păgubitul să apeleze la asigurătorul șoferului vinovat. Pentru reglarea ulterioară a deconturilor între firmele de asigurare se va înființa o casă de clearing, sau de compensare, prin care asigurătorul șoferului păgubit va încasa de la asigurătorul șoferului vinovat contravaloarea daunei plătite.

AICI puteți citi mai multe detalii despre felul în care va funcționa decontarea directă și despre  detaliile mai puțin cunoscute ale acestui sistem

AICI despre efectele decontării asupra prețului RCA, conform datelor și declarațiilor oficiale obținute de Economica.net

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
MIPE a lansat două apeluri de finanțare pentru persoanele cu dizabilități în valoare de 111 milioane de euro
MIPE a lansat două apeluri de finanțare pentru persoanele cu dizabilități în valoare de 111 milioane de euro
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat două apeluri de finanţare, unul în valoare de 97 de milioane de euro destinat dotării şi operaţionalizării centrelor de zi pentru......
Soluția pentru lucrările de captare a pârâului Corund, care a inundat Salina Praid, a fost stabilită – Instituția Prefectului Harghita
Soluția pentru lucrările de captare a pârâului Corund, care a inundat Salina Praid, a fost stabilită – Instituția ...
Soluţia tehnică pentru execuţia, în regim de urgenţă, a lucrărilor de captare şi tranzitare a pârâului Corund, ...
Bursa de cereale de la Chicago lansează un nou contract pentru grâul din zona Mării Negre. în care menționează explicit Portul Constanța
Bursa de cereale de la Chicago lansează un nou contract pentru grâul din zona Mării Negre. în care menționează explicit ...
Bursa de la Chicago CME, cea mai mare bursă futures din lume, listează un nou contract de tranzacționare pentru grâul ...
Nicușor Dan: În momentul în care va fi un agreement şi pe programul Guvernului şi pe componenţa lui o să fac o desemnare de prim-ministru
Nicușor Dan: În momentul în care va fi un agreement şi pe programul Guvernului şi pe componenţa lui o să fac o desemnare ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, că estimează că în două săptămâni se va forma Guvernul, precizând că ...