Mircea Duşa: Lucrările de la Deveselu sunt în grafic

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat că lucrările de la Deveselu sunt în grafic, iar aprecierea ambasadorului Rusiei la Bucureşti privind elementele scutului antirachetă de la Deveselu ''nu este la locul ei''.
Economica.net - D, 21 apr. 2013, 13:45
Mircea Duşa: Lucrările de la Deveselu sunt în grafic

„Eu cred că domnul ambasador a făcut o apreciere care nu este la locul ei. Am fost săptămâna trecută la Deveselu, lucrările se desfăşoară conform graficului, partea română îşi realizează obiectivele pe care le-a convenit cu partea americană. Americanii sunt prezenţi, de asemenea, la Deveselu, şi realizează acele obiective care sunt în grafic pentru anul 2013. Lucrările se desfăşoară normal la Deveselu”, a afirmat, duminică, Duşa, care a participat la ceremonialul militar desfăşurat în Piaţa Tricolorului din faţa Cercului Militar Naţional.

Ministrul Apărării spune că diplomaţia română a adoptat poziţia corectă.

„Întotdeauna au fost unele păreri la adresa acestui loc din România, dar cred că pe cale diplomatică se pot realiza aceste lucrări şi există un dialog continuu între americani şi ruşi şi acest loc referitor la acest sistem antirachetă care se instalează la Deveselu este un sistem de apărare împotriva rachetelor balistice”, a mai spus Duşa.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...