Miele își lansează noua campanie de brand

Compania Miele a anunțat joi că a început lansarea unei noi campanii de brand sub sloganul „Calitatea care precede timpurile noastre”, reafirmându-și angajamentul de a dezvolta produse de o calitate superioară, fiabile pe termen lung și perfecționate de-a lungul celor peste 120 de ani de activitate.
Ion Dobreanu - J, 13 mai 2021, 16:31
Miele își lansează noua campanie de brand

Campania va fi derulată la nivel global în următorii cinci ani, reiterând promisiunea de a combina inovația cu o meticulozitate inginerească germană, pentru a realiza aparate menite să reziste 20 de ani.

Spoturile video din noua campanie de comunicare a Miele prezintă procesul de dezvoltare a produselor, de la fabricarea componentelor și turnarea fierului, până la testarea și utilizarea îndelungată acasă. Astfel, campania arată și cele trei valori-cheie ale brandului, care influențează întregul proces de creare al mașinilor de spălat rufe, mașinilor de spălat vase, aspiratoarelor și electrocasnicelor incorporabile: sustenabilitate, performanță și măiestrie.

„De peste 120 de ani investim pasiune în dezvoltarea unor aparate care să dureze, menite să îi ajute pe clienții noștri să aibă o experiență perfectă de utilizare și să le simplifice munca. Prin intermediul acestei campanii ne dorim să invităm consumatorii să descopere universul Miele, dar și răbdarea, meticulozitatea și seriozitatea investite în fiecare echipament”, a declarat Camelia Matei, Head of Marketing Miele.

Performanță ridicată în timp: peste 10.000 de ore de testare a fiecărui produs

Miele alocă resurse semnificative procesului de dezvoltare a produselor și inovației, astfel că echipamentele sunt performante, prietenoase cu mediul și utilizează eficient resursele. Mai mult, pentru a asigura o durată de viață de 20 de ani a produselor, aproape o treime din timpul de dezvoltare este dedicat etapei de testare, iar înainte de a ajunge pe piață, prototipurile sunt testate de-a lungul a 10.000 de ore de funcționare.

Despre Miele

Miele este cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, precum aparatură de gătit, de coacere și de gătit cu aburi, produse de refrigerare, aparate de cafea, mașini de spălat vase și produse de îngrijire pentru haine și pardoseli. Acestei linii de produse i se adaugă mașinile de spălat vase, mașinile de spălat rufe și uscătoarele pentru uz comercial, precum și aparatura de spălare-dezinfectare și sterilizare a instrumentelor destinate utilizării în activitățile medicale și de laborator (Miele Professional).

Compania Miele, fondată în 1899, are opt filiale de producție în Germania și câte o filială în fiecare dintre țările următoare: Austria, Cehia, China și România. Cifra de afaceri a companiei în anul 2020 a crescut la aproximativ 4,5 miliarde de euro, cu 70,5% vânzări în afara Germaniei. Miele este reprezentată prin filiale proprii și de importatori în aproape 100 de țări. Compania Miele se află în proprietatea celei de-a patra generație a familiei fondatoare, are o forță de muncă de aproximativ 20.900 de persoane, cu 11.050 de angajaţi în Germania. Sediul companiei se află în Gütersloh/Westphalia, Germania.

Te-ar mai putea interesa și
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi privind posibila legătură dintre produsele chimice pentru îndreptarea......
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...