Cîţu: Autostrada A7 Paşcani-Siret va fi gata până în 2026. Avem varianta finală

Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, că a fost stabilit traseul final al autostrăzii A7 Paşcani-Siret, care nu va mai fi drum expres, iar până la finalul anului vor fi făcute şi studiile de fezabilitate, pentru ca în 2026 proiectul să fie terminat.
AGERPRES - vin, 14 mai 2021, 15:47
Cîţu: Autostrada A7 Paşcani-Siret va fi gata până în 2026. Avem varianta finală

„Avem veşti foarte bune pentru această zonă. În primul rând, avem varianta finală pentru autostrada A7 Paşcani-Siret, deci Paşcani-Suceava-Siret, avem variantele finale, ştim exact pe unde vor trece. Partea a doua, foarte important, le-am cerut şi consultanţilor, până la finalul anului vom avea şi studiile de fezabilitate pentru această zonă, această porţiune. Vom avea indicatorii economici care vor arăta că trebuie să fie autostradă, asta a fost discuţia, şi înţeleg de la consultanţi că se va trece de la drum expres la autostradă pentru Paşcani-Siret. Şi, bineîneles, finanţarea, i-am încurajat şi înţeleg că suntem avansaţi de a merge pe fonduri europene pe această porţiune. Prima parte (Bucureşti – Paşcani – n.r.) până la Paşcani suntem în PNRR, de pe această parte (Paşcani – Siret – n.r.) va fi pe fonduri europene”, a spus premierul, aflat într-o vizită în Suceava.

Florin Cîţu a afirmat că autostrada va fi finalizată până în 2026, dar segmentul Paşcani – Siret mai repede, pentru că „pare să fie mai uşor de construit”, scrie Agerpres.

Licitația pentru construcția tronsonului Ploiești – Buzău din autostrada A7 va fi lansată până la sfârșitul lunii mai, potrivit ministrului Transporturilor. Ploiești-Buzău va fi astfel primul tronson din A7 care va fi scos la licitație pentru construcție, după ce anul trecut a fost inaugurată secțiunea de 16 kilometri, parte a Centurii Bacău.

Potrivit ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, sectorul Ploiești – Buzău ar trebui să fie gata până în 2024, poate chiar la sfârșitul anului 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Un parc de stocare prin baterii de 20 MWh a fost inaugurat la Caracal
Un parc de stocare prin baterii de 20 MWh a fost inaugurat la Caracal
Un parc de stocare a energiei electrice verzi prin baterii, cu o capacitate totală de stocare de 20 MWh, o investiţie privată, a fost inaugurat vineri, la Caracal, în prezenţa primarului Ion......
Controversatul afacerist Ilan Șor a fost trimis din nou în judecată de procurorii din Republica Moldova. El este acuzat că a delapidat 100 de milioane de dolari ale unei bănci
Controversatul afacerist Ilan Șor a fost trimis din nou în judecată de procurorii din Republica Moldova. El este acuzat ...
Procuratura Anticorupţie de la Chişinău a anunţat vineri că a finalizat urmărirea penală şi a trimis în instanţa ...
Consiliul Concurenței analizează preluarea mai multor companii din Spania de către Airbus Atlantic
Consiliul Concurenței analizează preluarea mai multor companii din Spania de către Airbus Atlantic
Consiliul Concurenţei analizează achiziționarea de către Airbus Atlantic, S.A.S. (Franța) a companiilor spaniole Mecanizaciones ...
Bursa de la București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare din luna iulie. Rulajul a sărit de 140 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare din luna iulie. Rulajul a sărit de 140 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis cu creşteri pe majoritatea indicilor ultima şedinţă din luna iulie, iar valoarea ...